Scorpio, cu placerea ei marturisita de a trimite si a primi scrisori, mi-a amintit de „boala” din liceu, impartasita (caci orice viciu nu e deplin daca nu-l impartasesti ) cu Iudit, o colega de clasa, care statea cu o banca mai in fata, pe randul din stanga.
Cam odata la cateva saptamani, la plecarea spre casa, inainte de a ne desparti, Iudit imi spunea cu toata seriozitatea, cumva complice:
– Vezi ca ti-am trimis ceva ieri.
Asta insemna ca maine, cel tarziu poimaine, gaseam in cutia postala o scrisoare cu margini tivite in rosu si albastru, cu mentiunea LOCO, de la Iudit.In care-mi povestea ce mai face, ce-a mai citit, ce poante i-a mai facut fratele mai mic, unde ar avea chef sa plece, sau ce-a mai enervat-o in ultima vreme.Ne vedeam in fiecare zi, povesteam la scoala cate in luna si in stele, dar intotdeauna ne lasam o rezerva de impartasit in scrisori.
Cu constiinciozitate, a doua zi, scriam si eu un raport detaliat al ultimelor patanii marunte, mirari, impresii si vise, cam doua pagini de caiet scolaresc , le bagam intr-un plic cu margini tivite in rosu si albastru, pe care lipeam un timbru albastru de patruzecidebani, mentionam obligatoriu LOCO , dupa care-l puneam cu gospodareasca seriozitate la cutia rosie din fata oficiliului postal de langa primarie. La scoala, dupa terminarea orelor, ii spuneam si eu, discret:
– Vezi ca ti-am raspuns.
Da, de fapt continutul plicului avea o relevanta minora. Conta momentul descoperirii in cutia de corespondenta , caldura aceea placuta care te invaluia cand iti citeai numele pe plic, gadiliciul discret al mandriei (ia uite cum s-a gandit cineva si la mine), nerabdarea de a-l deschide si-abia spre final curiozitatea de a citi randurile continute…
Oare de cand n-am mai primit o scrisoare?
Nu, facturile, extrasele de cont si oferetele promotionale nu se pun!
P.S. Poza nu-mi apartine. E copiata aiurea, de pe net, dar pur si simplu nu mai reusesc sa descoper de unde.
