RSS

Arhive pe etichete: scufita

despre contabili (si nu numai)

La început de an contabilii trăiesc periculos.Adrenalina ii inundă, devin agitaţi, morocănosi, uneori isterici. Chiar malefici, spun unii, când ii aud pronunţând cifre indecente reprezentand impozite, nenumarate feluri de impozite şi taxe datorate. Colcăie in birourile lor inundate de terfeloage, cabluri şi praf, vorbesc intr-o limbă pe care par s-o intelegă numai ei ( ai văzut noul treisute?/am depus osutăle!/ nu sta ca blegu’, bagă şi tu un provizion!), doamne cu aspect distins incep să injure ca nişte birjari bătrâni mirosind a mahorcă, bărbaţi bine plâng viril ascunşi prin toalete, în jurul lor ninge, plouă, iese soarele, vine şi  pleacă taifunul, ei calculează, calculează, calculează…

Fac parte din categoria „detestabililor de care ai nevoie si care te mai si costa”: dentişti, notari, avocaţi… contabili… Dar dacă dentistul te scapă de-o durere, avocatul de-o celulă sau pensie alimentară, notarul veghează respectuos la o moştenire, contabilul îţi spune, sec si stupid, cât ai de plată veci pururi nesătulului stat (alt pesonaj odios, ubicuu, malefic şi suprem detestabil !) fără să se obosesca să-ţi asigure şi resursele.

Una din puţinele lor calitati este că întotdeauna sunt de vină. Când vine poliţia, că cineva i-a spart un geam vecinei de vis-a-vis, primii umflati şi duşi la sectie sunt administratorul firmei (doar ştie tot românul că administratorul e hoţ prin definiţie) si -aţi ghicit!- contabilul. Să deie cu subsemnatul, ca precis o umblat el undeva pe la cifre si de fapt n-a fost un geam, că era o oglindă venetiana, moştenire de la bunica din Amaraştenii din Vale şi nici n-a fost spartă c-a fost delapidată şi …

Da, recunosc, fac parte din gască. Cei care mă stiu din tinereţe fac cruci şi stuchesc in sân cand află cu ce am ajuns să mă ocup, chiar şi eu mă minunez câteodată ce renghiuri ciudate iţi poate juca viaţa. Si dacă din meseria asta îmi câştig pita cea de toate zilele înteleg să mi-o asum fără prea multe fasoane, aşa, contabiliceşte, adică cu toate activele şi pasivele ei. Inclusiv cu stilul „smuls” de la inceputul, mijlocul si sfârsitul anului, cu neuronii terorizaţi de toate codurile astea mai mult sau mai putin fiscale, cu confruntările nu tocmai tovărăşeşti cu diverşii reprezentanţi ai diverselor instituţii, cu clienţii convinşi că tot ce e hartie (chiar si igienica) ţine de contabilitate, cu etc, etc.

Sfârşit de zi de muncă, de săptămână, de campanie de depunere a unui nou rând de declaraţii. Cu gândul la weekendul planificat a fi consumat anodin si voluptos printre borcănele cu pământ, seminţe şi alte alea, mai deschid odată mailul, pentru o ultimă verificare. Constat că am primit de la o amică, colega de breaslă, un FW, genul acela cu o listă infinită de adrese la activ, purtător de îngeraşi şi cătelasi drăgălaşi, îndemnuri virtuoase spre o viată mai zen, sau pur si simplu cu poze faine. Nu prea mai pierd vremea cu ele, da’ asta are un titlu provocator – CE FAC CONTABILII IN TIMPUL LIBER – aşa că mă face curioasă şi-l deschid.

Poze. Fără text. Fără muzică. Devin atentă, după puţin timp imi pică fisa şi incep să rânjesc.

AŞA EEEE!  FIX  AŞA E!

Habar n-am cine e autorul, da’ nu pot decat să-l felicit! Ăsta ori a facut parte din sistem, ori a avut un reprezentant pe lângă casă, prea a inteles perfect cum devine chestia cu contabilu’, cum trebuie să ia el fiecare poveste incâlcită, s-o jumulească de floricele şi lup si scufită roşie, floricelele să le jumuleasca de petale, lupul de păr si de nărav, scufiţa de roşie si de deductibiltăţile din paner şi pe toate sa le aseze in conturi, pe feluri de venituri si cheltuieli, si să … nu mai continui, c-ar insemna să vand mult prea ieftin niste secrete  profesionale de mare anvergură.

Pozele mi se par mai mult decât haioase. Savurez detaliile. Comentez de una singură. Râd de comentariile mele. Îl expediez şi altora, să vadă şi ei in ce hal au ajuns. Închid.

Totuşi, ceva nu e chiar in regulă. Mai deschid odată.Ce nu e dom’ne in regulă?!

Ha! La penultima poză, trei maşinuţe sunt orientate spre dreapta, una spre stânga!

„Sold pe invers!” mă pomenesc spunand cu voce tare.

Dintr-o dată mă sperii. Eu de mine.

Închid totul şi plec repede acasă.

 
34 comentarii

Scris de pe 25 februarie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,