RSS

Arhive pe etichete: seceta

fulguiala.semne.iarna

De dimineata fulguia. Nu cine stie ce.

 Acolo, cativa fulgi, cat sa nu ne mai plangem ca n-am avut noroc de ninsoare in decembrie.

„Decat nimic, bun si-atat!” mi-am zis filozofic, amusinand precum Bisi aerul tare si rece si bun din gradina pudrata c-un praf de zapada.

Mai pe seara, cautand aiurea dau peste niste traditii de prevestiri de timp :

Dacă începutul lui decembrie va fi geros, tot aşa va fi zece săptămâni. ♦ Dacă în decembrie e ger bun, atunci va fi vară secetoasă şi călduroasă, iar dacă în luna aceasta va fi vremea domoală, vara va fi ploioasă. ♦ Când câinii latră la lună urmează ger mare. ♦ Gerul şi neaua din decembrie vestesc grâu mult. ♦ Indrea geros aduce an mănos. ♦ Crăciun negru, Paşti albe. ♦ De va fi Crăciun ploios, vor fi Paştile friguroase. ♦ Moş Crăciun zăpădos prevesteşte an mănos. ♦ Când porcii de îngrăşat mănâncă bine, va fi timp senin (da, stiu, asa mi se intampla si mie 😀 ) ♦ De se arată multe gâşte sălbatice şi iepurii se apropie de sat, va fi iarna grea. ♦ Spălarea cu prima neauă se crede că face fetele frumoase şi drăgăstoase. ♦ Dacă va ninge în Indrea, va ploua mult în Cireşar, de nu poţi săpa cucuruzul de moale, iar de va fi ger în Indrea şi vreme bună, atunci în Cireşar va fi secetă mare, de nu poţi săpa cucuruzul de tare ce e locul. Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009

Si-ncep sa ma intreb daca frigul de la inceputul lunii se poate chema „ger bun”, daca ploaia de-acu’ cateva zile si semininsoarea asta ponteaza la un „decembrie zapados”, daca… Prea multi daca!

Mai caut. Ceva, orice, un semn, o promisiune. Vreau sa simt apropierea Craciunului.

L.E. Bineinteles ca pana la amiaza nu mai ramasese nici urma de zapada. Pe cand ma consolam ca, totusi, a fost mai mult decat deloc mafalda mea meteo imi creeaza o emotie vie si intensa: cica o sa ninga de Craciun!

 
16 comentarii

Scris de pe 21 decembrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , , ,