RSS

Arhive pe etichete: societate de consum

celule de metal

In nouazecisiceva, de cate ori vedeam clipul R.E.M.-ilor ma grabeam sa dau cu compasiunea dupa americani, cum i-a tampit si insingurat si stors de sensul vietii societatea de consum. Adica in ce hal de alienare poate sa te aduca excesiva imbuibare tehnologica. Mai cum stau nenorocitii aia inchirciti in celule lor metalice, foste simboluri ale libertatii de miscare transformate in inchisori la purtator, vestejiti in puterea de a comunica si singuri si absenti si insingurati in ei insisi …

watch?v=pudOFG5X6uA

Aseara, catre ora opt, in masina mea rosie cu profil de brotac furibund, cu creierii storsi, cu stomacul facut ghem, cu ganduri putine (vreau acasa, vreau sa mananc ceva cald, nu cred ca ma mai tin ochii sa citesc ceva dar m-as uita la un film usurel) stau cuminte in coloana de masini care pare sa nu aiba sfarsit. In fata mea drumul urca, iar eu vad o salba de stopuri rosii luminand decorativ in noapte. Experienta imi spune ca si dincolo de varful pantei stopurile cele rosii isi continua infratirea, ca pana a-ha-ha, dincolo de iesirea din oras si pana dincolo de prima localitate masina dupa masina dupa masina (…) se taraie incetisor, incetisor, cu oameni, care asemeni mie…

Chiar asa: ce fac oamenii din celulele astea metalice, la purtator? Pe cei din coloana mea n-am cum sa-i vad, dar cand ne oprim iar si iara si iara incep sa scrutez fetele celor care vin din sensul opus. Si ma cutremur sa constat ca e exact ca-n clipul ariemilor, oamenii se uita in gol, evita orice contact vizual cu cei de langa ei sau din celelalte masini, par cumva surpati in ei insisi, sau dusi undeva foarte-foarte departe.Doua fete blonde, foarte firave, intr-un suv foarte mare, par in lumina farurilor papusi livide , total inexpresive si de-a dreptul fantomatice.

Nu stiu cat des raman americanii blocati in traficul anului 2011, da’  am convingerea ca noi stam bine catre  excelent cu ambuteiajele de toate felurile si mi se pare ca facem progrese uimitoare la capitolul noncomunicare.Copiind pe nemancatelea un stil de viata la care nazlisem in taina de prea multa vreme, constatam acum ca are si multe hibe si euri,pe alocuri nu e tocmai moral si mai si ingrasa. Tot mai singuri, in celulele noastre metalice la purtator tot mai moderne, asteptam uitandu-ne in gol.

Incep sa ma intreb cum era inainte a incepe sa ne americanizam, dar ma palesc violent niste amintiri  „partial color”, despre cat de palpitanta era calatoria catre casa intr-un autobuz desalat in anii optzeci. Cate zvacniri, trairi, grairi si urari de bine si de sanatate se consumau in acea masa compacta de oameni care se luptau pentru un loc pe scara… Ce vremuri! Cata comunicare!

Si nu ajung la nici o concluzie cu toate trairile si netrairile si intrebarile astea, pentru ca prind o zvacnire in coloana, un salutar clipocit verde al semaforului, un strecurat mai feminin in coasta unui mertan cu aplomb si uite cum am scapat din coloana stopurilor rosii…uraaa!…am ajuns in coloana care se misca, incetut-incetut, da’ se misca!

… si cum tocmai ma gandeam: o sa ajung acasa, o sa mananc ceva cald, n-o sa citesc, ca nu ma mai tin ochii, da’ poate prind un film dragut…

 
13 comentarii

Scris de pe 27 octombrie 2011 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , , , , , , ,