RSS

Arhive pe etichete: sofer

taxi driver

Sunt pe strada, per pedes apostolorum (brotacul furibund e internat pe vreo doua zile la un service, pentru un lifting de aripa), evident in intarziere, vad un taxi, flutur din brate,opreste, ma reped fericita, gata, m-am instalat, totul e bine, sunt in grafic, o sa ajung la timp.

Soferul vorbeste la telefon, conduce cu o singura mana, (aparat de taxare, volan,  schimbator deviteza, volan, schimbator de viteze…) si pare complet neinteresat de cine-s eu si de-a cui .  Dupa o vreme il vad intorcandu-se – cu telefonul tot la ureche-  cu ochii mijiti intr-o intrebare muta, adica chiar nu vreau sa-i spun unde sa ma duca? Dupa ce comunic destinatia devin din nou cantitate neglijabila. Bineinteles ca se inscrie pe versiunea de drum ocolitoare. Conduce zvacnit, serpuit, cand pe stanga, cand pe dreapta, cu o singura mana, bineinteles. Noroc ca pe partea lui functioneaza franele  (pe partea mea nu, asa ca piciorul meu drept amorteste foarte rapid).

Convorbirea telefonica nu da semne ca s-ar incheia, e un fel de saga fara sfarsit, tipul este transpus intr-o cu totul alta lume, vorbeste repezit, manios, exasperat, cu foarte rare si scurte pauze.  Simt ca-ncep sa fumeg lejer (albastrui cu iz de pucioasa, semn rau, devin acra si beligeranta), as bate niste apropouri subtile de consumator iritat,  asa ca astept o pauza cat de scurta in discutia lui cu cucoana (pentru ca e clar, o cucoana ii raspunde din cand in cand) si uite- asa devin mai atenta si-ncep sa aud.

Tu, la cum se-nvarte lumea asta pacatoasa in ziua de azi iti spun eu ce-o sa se-ntample: tampita de maicamea n-o sa se lase pana nu ma insoara cu handicapata aia!

Brusc devin interesata de peisaj,  ma uit foarte-foarte concentrata la  decorul urban, omul asta traieste o drama, hai sa nu ma bag cu bocancii in sufletul lui sensibil.

N-am cu cine tu, n-am cu cine, ca i-o intrat in cap ca-i musai, ca idioata are rude la tribunal!

Incep sa ma foiesc intrigata pe scaun.

No, mie-mi zici? Maine trebuie sa ma duc sa ma vad cu procurorul. Da. In povestea aia.

Parca n-as mai bate nici un apropo. M-am si apropiat de destinatie, cativa pasi pe jos chiar mi-ar prinde bine, dau sa casc gura, sa ma cer politicos  afara, da’ n-apuc, ca omul isi spune pasurile mai departe.

Sper sa fie de treaba, ca, pana la urma, o-nteles si el  ca n-am avut de ales. Ca o fost ori eu, ori ala. Da cum iti spun. Ori il impuscam eu, ori imi lua el gatul. Asa ca no, l-am impuscat io.

Ce balaur de gradina cu apucaturi soferesti? … ce contabil harsit in rele si dedat la aprige injuraturi? …nema cetatean constient de drepturile sale de consumator european! … sunt o palida copila consternata care n-are curaj nici sa bazaie. Cel mai tare ma inspaimanta totala lipsa de inhibitie a naratorului. Nu cred ca i se pare ceva anormal, ilegal sau imoral in toata tarasenia si – oricum- auditoriul, recte eu, este total neglijabil.

Din fericire ajungem la destinatie. Cu un gest scurt intoarce aparatul de taxat  sa vad suma, n-are nici timp nici chef de politeturi cu mine. Adevarul e ca nici eu. Intind o suma rotunda, n-am nici o pretentie la rest si tasnesc fericita pe strada. Doamne-ti-multam c-am ajuns (de-aicea-ncolo, baiete, atata-ti dau cu geanta-n cap, ba mai aplic si niste chestii tai chi, dintr-alea perverse, de-o sa-ti vina drag de biata ta mama care te-o facut)!

Seara tarziu, ajunsa acasa, incercand sa gasesc o logica in toata povestea, imi pica fisa: ioi, daca m-or filmat cu camera ascunsa?

 
14 comentarii

Scris de pe 2 martie 2014 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , ,

lumini in noapte

Iesind eu cu yinu si yangu frumos aliniate  de la cursul de tai chi (stiu, numa’ asta-mi mai lipsea,in rest le-am incercat pe toate)  ma urc zorita-n brotacu’ furibund s-o luam catre casa, ca la ora asta frumusel inaintata catre noapte, ne-ar cam fi si noua vremea sa ne retragem. Ma uit in fata,in spate, in stanga si-n dreapta, strada-i pustie, nu se vede nici un participant la trafic in miscare, nici un chipiu alb in zare, asa ca-ntoarcem abras pe linie dubla continua, obraznic si rebel, sa ne simtim si noi macar un pic rai si periculosi. Dupa doar cateva sute de metri intram in zona centrala, asa ca lasam talentele si ne aliniem cuminti in coloana. De-aici urmeaza o cascada de semafoare, pana acasa o sa ne tot oprim si-o sa tot pornim, anonim si anodin inscrisi in traficul neasteptat de viu al acestei ore (in jur de 10).

In fata noastra o masina fandosita face talente pe doua benzi, incalecand aleator linia care le separa. Grozav ce ma pot enerva fazele astea, parca ar revendica tot drumul ca proprietate personala, parca noi, astialalti, nici n-am conta! Asa ca ma stradui sa nu fac multi pureci in spatele sau, la proximul verde vanez un unghi favorabil,imi adun brotacul pe langa mine si ne strecuram agili pe langa,in speranta ca scapam  de-asa companioni de drum. Aiurea! Fandosita, cu sofer cu tot, se lipeste de spatele nostru ca marca de scrisoare si-n semn de suprema sfidare (ba a ma-tii)  ne mai si infinge farurile cu faza lunga in toate oglinzile. Asa, sa ne mai clatim si noi ochii cu ceva frumos.

Dupa 50 de metri prindem rosu. Oprim si asteptam. Farurile alea sfredelesc ochii si-ncep sa radiografieze creierii. Mari si mici. Se face verde. Pornim. Dupa 100 demetri prindem rosu. Din ochi tasnesc lacrimi, din creieri fum. Se face verde. Pornim. Inca 100 de metri. Din nou rosu. Stopul asta e al naibii delung. Ochii mei au ajuns in iad, iar creierii  sunt la faza de scrum dureros. Si pana acasa am toate sansele sa mai prind macar trei opriri dintr-astea… Sincera sa fiu nici macar nu-mi dau seama cand am hotarat sa trec la fapte,  pur si simplu ma pomenesc dandu-ma jos din masina. Faptul ca m-am trezit asa, in toiul actiunii, parca ma intarata si mai tare,  deci trantesc portiera ceva mai apasat, pentru efect scenic. In cei cativa pasi facuti pana la impricinatii din spatele meu are  loc Dedublarea (ca eu sunt din zodia gemenilor, iara noi astia  avem obiceiul de a ne cam bifurca atunci cand ne loveste bazdacul). In cazul de fata avem de-a face cu o Balaura maare, inaintand inexorabil prin intuneric precum un tanc in misiune de noapte, si-o Balaura-observator soptindu-i celeilate la ureche: calmeaza-te, vorbeste-i politicos mocofanului macar la inceput, daca se lasa cu bataie macar sa nu zica ca n-ai fost o duamna,la spital nu uita sa ceri, cu voce stinsa, daune maxime…

Prin geamul ud, reflectand lumina unui felinar cam chior, nu se vede nimic. M-aplec si ciocanesc delicat. Cu un sunet electric,aproape muzical, geamul se lasa lent in jos. Raman derutata: pare sa fie o masina fara sofer! Cand ochii mei (bietii mei ochi!) se obisnuiesc cu intunericul din interior simt cum ma napadeste o mila infinita. Si o jena pe masura. Lipita de scaun o juna miniona se uita la mine mortificata. N-are curaj nici macar sa respire. Are niste ochelari destul de mari, dar mult mai mari decat ochelarii ii sunt ochii. Parc-a uitat sa respire. Si e mica-mica-mica. Oare ce crede ca vreau sa-i fac?

Furia mea se duce naibii, e clar ca in relatia lor masina e cea care conduce … si de unde trasesem aer in piept pentru o confruntare (de idei) cu vreun cocalar impertinent, m-aud susurand matern:

– Vezi ca ai uitat luminile pe faza lunga!

Ca fata era speriata rau de bestia cea mare si rea care se-apropiase amenintator,adica eu,  se vede si dupa modul in care reactioneaza: cu un zvacnet nervos, insotit de-o cascada de iooi-iooi-ioi-scuze-n-amvrut-ioi-ioi-ioi-uri precipitate se-arunca peste bordul masinii si ia la rand tot ce e buton,maneta si alte asemenea.

La fel de brusc cum am atacat biata copila,ma repliez, insfac brotacul si-o pornim, victoriosi fara glorie, catre casa  . In spatele nostru (aproape pana acasa, ce fain, suntem vecini de mahala!), precum un catelus obidit, masina fandosita cu soferita speriata.

Sunt curioasa daca macar acasa si-a dat seama ca stinsese farurile de tot.

 
20 comentarii

Scris de pe 20 februarie 2014 în de-a naibii

 

Etichete: , ,