RSS

Arhive pe etichete: taxi

taxi driver

Sunt pe strada, per pedes apostolorum (brotacul furibund e internat pe vreo doua zile la un service, pentru un lifting de aripa), evident in intarziere, vad un taxi, flutur din brate,opreste, ma reped fericita, gata, m-am instalat, totul e bine, sunt in grafic, o sa ajung la timp.

Soferul vorbeste la telefon, conduce cu o singura mana, (aparat de taxare, volan,  schimbator deviteza, volan, schimbator de viteze…) si pare complet neinteresat de cine-s eu si de-a cui .  Dupa o vreme il vad intorcandu-se – cu telefonul tot la ureche-  cu ochii mijiti intr-o intrebare muta, adica chiar nu vreau sa-i spun unde sa ma duca? Dupa ce comunic destinatia devin din nou cantitate neglijabila. Bineinteles ca se inscrie pe versiunea de drum ocolitoare. Conduce zvacnit, serpuit, cand pe stanga, cand pe dreapta, cu o singura mana, bineinteles. Noroc ca pe partea lui functioneaza franele  (pe partea mea nu, asa ca piciorul meu drept amorteste foarte rapid).

Convorbirea telefonica nu da semne ca s-ar incheia, e un fel de saga fara sfarsit, tipul este transpus intr-o cu totul alta lume, vorbeste repezit, manios, exasperat, cu foarte rare si scurte pauze.  Simt ca-ncep sa fumeg lejer (albastrui cu iz de pucioasa, semn rau, devin acra si beligeranta), as bate niste apropouri subtile de consumator iritat,  asa ca astept o pauza cat de scurta in discutia lui cu cucoana (pentru ca e clar, o cucoana ii raspunde din cand in cand) si uite- asa devin mai atenta si-ncep sa aud.

Tu, la cum se-nvarte lumea asta pacatoasa in ziua de azi iti spun eu ce-o sa se-ntample: tampita de maicamea n-o sa se lase pana nu ma insoara cu handicapata aia!

Brusc devin interesata de peisaj,  ma uit foarte-foarte concentrata la  decorul urban, omul asta traieste o drama, hai sa nu ma bag cu bocancii in sufletul lui sensibil.

N-am cu cine tu, n-am cu cine, ca i-o intrat in cap ca-i musai, ca idioata are rude la tribunal!

Incep sa ma foiesc intrigata pe scaun.

No, mie-mi zici? Maine trebuie sa ma duc sa ma vad cu procurorul. Da. In povestea aia.

Parca n-as mai bate nici un apropo. M-am si apropiat de destinatie, cativa pasi pe jos chiar mi-ar prinde bine, dau sa casc gura, sa ma cer politicos  afara, da’ n-apuc, ca omul isi spune pasurile mai departe.

Sper sa fie de treaba, ca, pana la urma, o-nteles si el  ca n-am avut de ales. Ca o fost ori eu, ori ala. Da cum iti spun. Ori il impuscam eu, ori imi lua el gatul. Asa ca no, l-am impuscat io.

Ce balaur de gradina cu apucaturi soferesti? … ce contabil harsit in rele si dedat la aprige injuraturi? …nema cetatean constient de drepturile sale de consumator european! … sunt o palida copila consternata care n-are curaj nici sa bazaie. Cel mai tare ma inspaimanta totala lipsa de inhibitie a naratorului. Nu cred ca i se pare ceva anormal, ilegal sau imoral in toata tarasenia si – oricum- auditoriul, recte eu, este total neglijabil.

Din fericire ajungem la destinatie. Cu un gest scurt intoarce aparatul de taxat  sa vad suma, n-are nici timp nici chef de politeturi cu mine. Adevarul e ca nici eu. Intind o suma rotunda, n-am nici o pretentie la rest si tasnesc fericita pe strada. Doamne-ti-multam c-am ajuns (de-aicea-ncolo, baiete, atata-ti dau cu geanta-n cap, ba mai aplic si niste chestii tai chi, dintr-alea perverse, de-o sa-ti vina drag de biata ta mama care te-o facut)!

Seara tarziu, ajunsa acasa, incercand sa gasesc o logica in toata povestea, imi pica fisa: ioi, daca m-or filmat cu camera ascunsa?

 
14 comentarii

Scris de pe 2 martie 2014 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , ,

incheiere apoteotica

Ne uitam tamp si nu ne venea sa credem.

Portile statiei de metrou erau inchise. Blocate. Lumina stinsa. Nimeni nu misuna prin zona.

Aveam de mers 4 statii pana la gara King’s Cross.Era ora 5 fara 10 min , la 5,30 pleca trenul, la ora 5,30 incepea sa circule metroul … ceva nu iesea bine la socoteala…

In locul cu pricina era si o statie de autobuze.Si una de taxi.Pustii, bineinteles.

Asa o dorinta nebuna de a ma lua la palme si la suturi in fund nu mai avusesem de foarte multi ani! C-o zi inainte facusem repetitii si scenarii superelaborate despre cum o s-ajung mai fara probleme la „platform B” din gara King’s Cross,dar nu-mi trecuse nici-o secunda prin cap sa verific de la ce ora incepe circulatia transportului in comun! Reactie de zevzec ajuns dependent  de prea multi ani de propria masina.

Pana la urma a venit un autobuz.Pe care l-am schimbat dupa o statie. Apoi a urmat un alt autobuz.In care-as fi putut manca o pita pana sa ajung la destinatie.In mod odios cele 4 statii de metrou s-au transformat in vreo 12-14 de autobuz.Noroc ca, la ora aceea, nu era aglomeratie pe strazi.

Bineinteles ca am pierdut trenul. Cred ca, de fapt, trebuia sa trec si prin aceasta experienta initiatica. A fost primul tren pierdut in viata mea! Nu la figurat , ci la modul cel mai concret.

Am fost neasteptat de calma. Redepanand povestea ma si mir cat de calma am putut fi.Cred ca-ncepuse sa-mi zambeasca probabilitatea tot mai mare de a-mi  prelungi sejurului londonez 😀  .

Dar n-a fost sa fie… Mi-am luat bilet la urmatorul tren, m-am lipit de-un ficioras fain (care credea ca agatase o tipa misto, da’ s-a prins prea tarziu ca s-o capatuit cu mume-sa 😛  ) , mi-am sarutat fata in fuga, n-am mai apucat sa ma-nduiosez ca-mi abandonez copilul de mult major, si-am tulit-o catre blestematul „platform B’.

De-acolo-n colo s-au legat toate. Am prins trenul, am prins autobuzul, am prins avionul. Cam la limita, dar nu dramatic.

De-atunci am ramas cu  urechile infundate si – bonus! – macar odata pe zi imi amintesc de senzatia aceea stupida din fata statiei de metrou cu portile inchise …

 
7 comentarii

Scris de pe 8 octombrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , ,