RSS

Arhive pe etichete: transplantare

experiment … cu adaugiri (!)

Primele seminte care le-am pus in pamant si-am asteptat sa creasca flori din ele au fost de lobelia.Actiunea a avut loc acu’ vreo 10 ani.

Am luat un vas de plastic, l-am gaurit, l-am umplut cu pamant din fata blocului (habar n-aveam ca se gaseste de vanzare la florarii), am desfacut pachetelul de hartie, n-am prea vazut mare lucru in el, asa ca l-am rasturnat voiniceste deasupra vasului. Am mai tuflit deasupra vreo cativa centimetri de pamant, i-am batucit bine, am pus apa cu darnicie si-am inceput sa astept.

In dimineata urmatoare nu se intamplase nimic. Nici intr-a doua. Intr-a treia mi-am spus ca asta e, nu mai sunt copil si trebuie sa am rabdare. Dupa o sapatamana m-au incoltit banuielile ca ceva-ceva s-ar putea sa nu fie in regula, asa ca am inceput sa pun intrebari existentiale la birou. Mi s-a ras in nas, de unde am tras concluzia ca nici ceilalti nu stiau mare lucru.Din a  treia saptamana am inceput sa am remuscari: ucisesem cu nepriceperea mea o generatie intreaga de lobelii!

Noroc ca m-am incapatanat sa le pun periodic apa. Dupa mai mult de o luna de la momentul „insurubarii” semintelor (cam dublul perioadei normale 😀 ) a inceput sa fie evident ca se intampla ceva in vasul respectiv…pamantul incepuse sa-si schimbe volumele, parca voia sa inceapa sa fiarba… Pana cand, intr-o buna zi, am vazut ca explodasera, ca firave si aproape invizibile, semintele astea avusesera asa o dorinta nebuna de viata, si-asa o forta colectiva, incat practic rasturnasera stratul temeinic batucit peste ele si-l dovedisera!

Cred ca din momentul acela am inceput sa-mi doresc cu disperare o gradina.

Azi m-am apucat iar de insamantat lobelii, de data asta mai in cunostinta de cauza. Desi florile astea mititele si modeste, de-un albastru puternic, aproape mov, mi-s tare dragi, ma enerveaza dimensiunile semintelor: sunt atat de mici, aproape un praf de seminte, incat mi-e foarte greu sa le presar  intr-o forma cat mai regulata, de-asa natura incat sa le pot transplanta fara prea probleme cand le va veni vremea, ca nu-s eu mare specialist la operatiunea respectiva.

Am incercat tot felul de metode: le-am amestecat ba cu nisip, ba cu pamant, ba am incercat sa-mi fac un „teoc” de hartie cu care sa presar, nimic n-a functionat cum as fi vrut. Au iesit cum au vrut ele, adica la gramada, unele peste altele, de unde au rezultat si multe pierderi la momentul transplantarii.

Anul asta am copt o metoda noua (deh,creativitatea debordanta trebuie canalizata cumva ). Am s-o intititulez „sita semanatorului”. (Probabil e inventata de 1000 de ani, dar toata lumea stie ca nu exista bancuri noi ci doar urechi care nu le-au mai auzit).

Deci. Se ia o tavita de plastic, se gaureste, se umple cu pamant, se uda bine-bine, se aplica „sita”, adica una bucata de hartie gaurita cu acul in linii cat mai drepte (mie mi-au iesit aproximativ drepte), iar deasupra se presara semintele.

dupa care se conving semintele, cu degetele, fara sa se forteze, sa intre in orificiile respective.

Sunt surprinsa ce frumos si civilizat si fara comentarii s-au incolonat in siruri

Li se mai da o stropeala discreta (aici intra in scena „pishorcosul”):

Nu mai punem pamant deasupra, repet: NU MAI PUNEM PAMANT DEASUPRA, dar tragem o rochita sexi de plastic, intru non evaporarea umezelii si punem cutia pe pervaz, la lumina.

Dupa care lasam semintele in pace, sa-si faca treaba.Ca stiu ele ce-i de facut de-aici incolo.

Noua ne ramane doar sa asteptam.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Si iata si niste completari pretioase de la Kekee, care ne vor ajuta sa deranjam cat mai putin radacinile plantutelor rezultate.

Explicatiile lui ,clare si logice, o sa le gasiti la comentarii, in acest post.

 
37 comentarii

Scris de pe 14 februarie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , ,