De dimineata m-am trezit cu capul mare si greu si cu incheieturile intepenite. „Ale tineretii valuri” am marait duios realizand ca, de fapt, rezonam meteosensibil la ceea ce se intamplase deja. Ajunsa-n fata ferestrei mi-au trecut instant toate cele dureri si intepeneli , pantru ca da, oameni buni, la Cluj in sfarsit a plouat! Nu suficient (ar trebui sa toarne peste noi neintrerupt o saptamana ca sa astampere setea pamantului) dar absolut salutar! Aerul e mai respirabil, praful molcomit, vegetatia (cata a mai ramas) mai proaspata, culorile mai vii.
Tur rapid relativ matinal prin zona agricola. Toate sunt pe trecutelea. Toate sunt tot mai mici. E tot mai vizibil, mai concret, modul in care viata se pregateste sa se retraga catre adancimea pamantului.
Mai sunt cateva care se incapataneaza sa-si vada mai departe de treaba.
Catre amiaza ma mana nevoia de-un shoping gospodaresc . Si stand eu cuminte la un semafor la margine de oras, privind pierdut catre Apusenii fumurii roscati insinuati discret la orizont, ma simt dintr-o data pocnita vehement undeva in regiunea fiintei mele de-o stare de bine cu cer plumburiu, cu-n pic de vant si-un strop de frig, si-un gand extrem de confortabil: A VENIT TOAMNA! Stiam c-a venit, i-am tot vazut semnele, m-am uitat si prin calendar … da’ abia acum am simtit-o cu adevarat. Ca in fiecare an, in corul general de regrete dupa vara trecuta, mi-e un pic rusine sa recunosc … Ei, asta e, altii au pacate mult mai perverse… mie-mi place toamna! De fapt imi plac toate anotimpurile. Fiecare are ceva care ma bucura si ma face sa-l astept cu nerabdare.Cred ca parcurgerea alternantei lor imi starneste mereu curiozitatea si uimirea si multe alte sentimente.
Dar mai mult si mai mult dintre toate imi place toamna.
