RSS

Arhive pe etichete: vant

disizit

Asta e tot ce-am mai recoltat din straturile mele rebegite. (Sa nu creada altii ca au motive de complexe gradinaresti din pricina mea 😀 ).

De fapt nu e chiar tot: au mai ramas vreo 2-3 randuri de ceapa verde firava si infantila, cu care chiar nu stiu ce sa fac. N-am ce culege din firisoarele  precum firul de par, dupa cum e vremea nu prea au sanse sa se invartoseze, iar peste iarna nu stiu ce sanse au sa treaca.

Si-a plouat mocaneste toata ziua. Si vantul mi-a fluturat pletele balaie (o laie!) subtirel si rece si incredibil de eficient, ba insinuandu-se languros pe dupa spondiloza zgandarita, ba impingand la gramada turma de nori incredibil de pantecosi si cenusii.E tot mai evident ca intram in zona noptilor inghetate si-a zilelor reci, de toamna adevarata, nu de izmeneli de parada, ca pana acuma.

Aproape toata ziua mi-am tot adus in casa florile din jardinierele de exterior. E destul de mult de lucru cu ele: trebuie curatate, deparazitate de ultimele ramasite de musculite (le doresc in continuare sa dea o molima-n ele si sa moara toate-toate, bestii cu aripioare albe!), apoi tunse, unele mutate in alte vase, facut loc in garaj si pe holul de la intrare,  udate, cantate si descantate sa doarma somn de frumusete peste iarna.

Apoi trebuie facuta curatenie dupa mizeria rezultata din miscarile de trupe, adunat pamantul risipit, spalate vasele ramase goale, tocate resturile vegetale…si parca te doare sufletul sa maruntesti pentru compost ultimele flori ale acestui an.

Nu pot sa nu-mi amintesc ca in fiecare primavara, cand vad cum brusc si dintr-odata o mierlesc aproape toate florile bibilite iarna intreaga, ma jur ca e ultima data cand o mai fac. Pentru ca in toamna urmatoare sa nu ma-ndur  sa le las sa moara fara sa mai incerc inca o data. Poate macar de data asta…

 
12 comentarii

Scris de pe 15 octombrie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , , ,

weekend

De dimineata

La amiaza

Seara.

Nu mai ploua, da-i un friig, de-ti vine-a plange.

Am sa-i reclam pe astia cu weekendurile! Eu comandasem „caldut, usor noros, cu ploaie discreta si fara vant” !

E o rusine ce ne-or dat ei!

Cautarea zilei: cei mai frumosi pantofi cu toc

 
21 comentarii

Scris de pe 7 mai 2011 în de viata

 

Etichete: , , , ,

prima zi

Dupa o noapte in care am dormit, pus cap la cap, minut cu minut, cam o ora (viroza se instala gospodareste in gatul, narile, sinusurile, creierii,ochii mei), dupa un zbor fara mari emotii de aproape 3 ore, am aterizat cuminti la London Luton Airport .

Care nu e chiar in London, ci de-a dreptu’  in Luton , adicatelea la vreo 50 de km de locul unde voiam noi sa ajungem. Asa ca ne-am urcat in unul din autobuzele care pleaca de la peron din 15 in 15 minute si-am pornit vitejeste, cu urechile inca tiuinde, sa cucerim Anglia, sau macar capitala ei.

Prima impresie: toate masinile care vin din sens opus n-au sofer dar au in dotare un pasager pe celalalt loc din fata, care – culmea! –  pare foarte relaxat. Corolar: toate masinile care vin din sens opus sunt in depasire. Nu e prea clar ce depasesc, dar absolut toate sunt in depasire!! Si daca esti mai atent inclusiv masina in care circuli tu este intr-o eterna depasire! La naiba: de unde tin minte oamenii astia sa circule mereu pe partea stanga a strazii? Tot timpul m-am simtit tentata sa pun mana pe volan si sa corectez pozitia masinii pe sosea ca la oamenii normali, adica pe dreapta!

Peisajul neurban (nu mi-e clar daca pot sa folosesc termenul „rural”) pare desprins din romanele englezesti de la inceput de secol: coline frumos unduite, frumos  inverzite, imbracate discret intr-un abur cetos.Aparatul meu de fotografiat zacea linistit in bagajul din pantecul bus-ului, asa ca va trebui sa ma credeti pe cuvant.

Londra ne-a intampinat nu cu traditionala ploaie, ci cu un vant subtirel si taios. Vara nu parea sa fi plecat cu totul, toamna n-apucase sa se instaleze, dar vanticelul ala pervers te ducea cu gandul la „deliciile” iernii.

Nu s-a obosit sa ne socheze cu noutati. Era exact asa cum o vazusem prin filme, cum o citisem prin carti, cum o studiasem prin reviste : cartiere marginase cu case aliniate, cuminte inghesuite unele intr-altele, imbracate in caramida aparenta si cu petecutele de gradina din fata usii (cam cat un pres mai mare) atent inverzite. Pe masura ce ne apropiam de centru verdeata s-a retras la ferestre iar casele au devenit mai fatoase,  strada mai dichisita,  fara a afisa insa vreun aer de opulenta ostentativa.

In prima zi aproape ca n-am vazut englezi-englezi.

Am vazut englezi-indieni, englezi-chinezi, englezi-negri (cele mai frumoase negrese le-am vazut in Anglia!), englezi-pakistanezi, chiar si cativa englezi-italieni, in fine… cele mai neasteptate soiuri de englezi … dar englezi-englezi cu ten laptos,cu dinti ca de cal si cu accentul cuvenit doar cativa, rataciti parca …La un moment dat a inceput sa ma bantuie banuiala ca Londra este de fapt o franciza, ca englezii-englezi au plecat undeva, intr-o zona mai putin umeda, unde traiesc din redevente anuale si au lasat in locul lor pe noii englezi, de toate culorile pamantui …

E ciudat cum, pe masura ce inaintez cu povestea primei zile incep sa ma „impaclesc”, sa retraiesc senzatiile pe care le-am avut, la modul fizic.Cea mai mare parte a ceea ce-a mai ramas din ziua respectiva am petrecut-o pe-o margine de pat, cu patura trasa pe mine, facandu-mi curaj „pornesc imediat, doar n-am venit sa gogesc aicea, pornesc imediat, numa’ un pic sa-mi trag sufletul, pornesc imediat…” Ma dureau toate cele, oasele mi-erau moi si grele, capul maaare si cu caramida colturoasa in el.Am dormit vreo 14 ore, cu mai multe intreruperi nesemnificative.

 A doua zi (Ziua Preumblarii) m-am trezit usor slabita (din pacate nu si cu kg lipsa) dar apta pentru aventura!

VA URMA  (cu poze!)

 
5 comentarii

Scris de pe 25 septembrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , ,