Venetia este locul unde picioarele tale se razbuna.
Te someaza rautacios, concret dureros, sa-ti amintesti spasit de cate ori ai preferat sa te urci in masina ca sa te duci la magazinul de dupa colt, de cate ori ai asteptat cuminte in statie o juma’ de ora doar sa nu faci un 500 m pe jos , cum ai preferat mereu liftul mintindu-te ca de maine…
In Venetia nimeni nu poarta tocuri.
Venetia nu are masini, nici macar biciclete, doar vapoare, iahturi, salupe si alte chestii plutitoare. Si vaporetto. Burdusite cu turisti, leganandu-se uneori apocaliptic, unele mai iuti, altele de-a dreptu’ mocaite.
Dar ele te poarta doar pe Canale Grande (un fel de strada mare) sau te duc-aduc inspre-dinspre multele insule adiacente (unde, vai, trebuie sa apelezi din nou la picioare). Cred ca-s menite mai putin sa te transporte din punctul A in punctul B, cat mai ales sa te ademenesca cu frumusetea naucitoare care te-conjoara, starnindu-ti pohta de-a o lua la pas pe-ndelete.
Ei da, mai sunt si gondolele. Dar acelea sunt frumoase, scumpe (de la 100 euro/40 min) si cam pentru americani si chinezii cu bani (eu mi-am facut damblaua la plimbatu’ cu barca in delta, la Sfantu’, de-a lungul muultor ani, asa ca nici urma de tentatie in sensul acesta)
Din cele enumerate pana aici concluzia nr.1 se contureaza clar: nu-i usor sa fii turist in Venetia!
Va urma.
Probabil
