
Deocamdata ma rezum a poze. Autografele, dedicatiile si sfaturile pentru incepatori urmeaza. La o data ulterioara.
Deci, pentru consemnarea unui debut incipient de primavara, dintr-un weekend cumsecade
Sambata am consumat-o anodin printre terfeloage. Asa ca nu se pune.
Duminica a debutat incert, mai degraba gri, intr-un ritm molatic si neconvingator. Pana la urma soarele s-a itit dintre nori, cerul s-a albastrit si tot si toate s-au invaluit intr-o regala nuanta de gri-auriu-roscat.
Inefabilul calm al zilei de toamna ne-a cam bulversat psihicul sensibil
Am amusinat zarile, admirat culorile, inventariat si confruntat durerile reumatice.
Pana la urma am concluzionat unanim: toamna a cam zis tot ce-a avut de zis (cu multa caldura!). Incepem sa credem ca urmeaza iarna.
La început de an contabilii trăiesc periculos.Adrenalina ii inundă, devin agitaţi, morocănosi, uneori isterici. Chiar malefici, spun unii, când ii aud pronunţând cifre indecente reprezentand impozite, nenumarate feluri de impozite şi taxe datorate. Colcăie in birourile lor inundate de terfeloage, cabluri şi praf, vorbesc intr-o limbă pe care par s-o intelegă numai ei ( ai văzut noul treisute?/am depus osutăle!/ nu sta ca blegu’, bagă şi tu un provizion!), doamne cu aspect distins incep să injure ca nişte birjari bătrâni mirosind a mahorcă, bărbaţi bine plâng viril ascunşi prin toalete, în jurul lor ninge, plouă, iese soarele, vine şi pleacă taifunul, ei calculează, calculează, calculează…
Fac parte din categoria „detestabililor de care ai nevoie si care te mai si costa”: dentişti, notari, avocaţi… contabili… Dar dacă dentistul te scapă de-o durere, avocatul de-o celulă sau pensie alimentară, notarul veghează respectuos la o moştenire, contabilul îţi spune, sec si stupid, cât ai de plată veci pururi nesătulului stat (alt pesonaj odios, ubicuu, malefic şi suprem detestabil !) fără să se obosesca să-ţi asigure şi resursele.
Una din puţinele lor calitati este că întotdeauna sunt de vină. Când vine poliţia, că cineva i-a spart un geam vecinei de vis-a-vis, primii umflati şi duşi la sectie sunt administratorul firmei (doar ştie tot românul că administratorul e hoţ prin definiţie) si -aţi ghicit!- contabilul. Să deie cu subsemnatul, ca precis o umblat el undeva pe la cifre si de fapt n-a fost un geam, că era o oglindă venetiana, moştenire de la bunica din Amaraştenii din Vale şi nici n-a fost spartă c-a fost delapidată şi …
Da, recunosc, fac parte din gască. Cei care mă stiu din tinereţe fac cruci şi stuchesc in sân cand află cu ce am ajuns să mă ocup, chiar şi eu mă minunez câteodată ce renghiuri ciudate iţi poate juca viaţa. Si dacă din meseria asta îmi câştig pita cea de toate zilele înteleg să mi-o asum fără prea multe fasoane, aşa, contabiliceşte, adică cu toate activele şi pasivele ei. Inclusiv cu stilul „smuls” de la inceputul, mijlocul si sfârsitul anului, cu neuronii terorizaţi de toate codurile astea mai mult sau mai putin fiscale, cu confruntările nu tocmai tovărăşeşti cu diverşii reprezentanţi ai diverselor instituţii, cu clienţii convinşi că tot ce e hartie (chiar si igienica) ţine de contabilitate, cu etc, etc.
Sfârşit de zi de muncă, de săptămână, de campanie de depunere a unui nou rând de declaraţii. Cu gândul la weekendul planificat a fi consumat anodin si voluptos printre borcănele cu pământ, seminţe şi alte alea, mai deschid odată mailul, pentru o ultimă verificare. Constat că am primit de la o amică, colega de breaslă, un FW, genul acela cu o listă infinită de adrese la activ, purtător de îngeraşi şi cătelasi drăgălaşi, îndemnuri virtuoase spre o viată mai zen, sau pur si simplu cu poze faine. Nu prea mai pierd vremea cu ele, da’ asta are un titlu provocator – CE FAC CONTABILII IN TIMPUL LIBER – aşa că mă face curioasă şi-l deschid.
Poze. Fără text. Fără muzică. Devin atentă, după puţin timp imi pică fisa şi incep să rânjesc.
AŞA EEEE! FIX AŞA E!
Habar n-am cine e autorul, da’ nu pot decat să-l felicit! Ăsta ori a facut parte din sistem, ori a avut un reprezentant pe lângă casă, prea a inteles perfect cum devine chestia cu contabilu’, cum trebuie să ia el fiecare poveste incâlcită, s-o jumulească de floricele şi lup si scufită roşie, floricelele să le jumuleasca de petale, lupul de păr si de nărav, scufiţa de roşie si de deductibiltăţile din paner şi pe toate sa le aseze in conturi, pe feluri de venituri si cheltuieli, si să … nu mai continui, c-ar insemna să vand mult prea ieftin niste secrete profesionale de mare anvergură.
Pozele mi se par mai mult decât haioase. Savurez detaliile. Comentez de una singură. Râd de comentariile mele. Îl expediez şi altora, să vadă şi ei in ce hal au ajuns. Închid.
Totuşi, ceva nu e chiar in regulă. Mai deschid odată.Ce nu e dom’ne in regulă?!
Ha! La penultima poză, trei maşinuţe sunt orientate spre dreapta, una spre stânga!
„Sold pe invers!” mă pomenesc spunand cu voce tare.
Dintr-o dată mă sperii. Eu de mine.
Închid totul şi plec repede acasă.
Si ce oare altceva ar putea fi mai serios decat o harjoneala sanatoasa de weekend?
Se incepe cu o incalzire generala, cu alergare usoara si joc de glezne.
Se trece apoi la chestii mai serioase, cum ar fi un concurs de fluturari.
Ciupi, ambitioasa si foarte involburata, se-avanta intr-un sprint gratios cu fluturare compusa de coada.
Si-i iese atat de bine, incat blonda e convinsa c-o sa-i zicem „Lady Flu” de-aici incolo. Dar Bisi vine tare din urma si executa, cu mult aplomb, un pas saltat barbateste, cu tractiune pe fata… si-i ies niste fluturari de urechi de mai mare merveiul! Juriul de balauri e in delir, asa ca sarmosul isi adjudeca titlul de campion fara nici o problema.
Stabilita fiind ierarhizarea la noi in trupa, se incearca o atragere a echipei vecine de ciobani internationali cu blana deasa si basi din vocatie, in lotul largit de haulitori la drumul mare.(Intrecerea pe mahala „latratura cea mai furibunda adresata cifelor cu beton” a debutat de cateva zile, iar participantii sunt tot mai devotati cauzei, inclusiv eu am avut o tentativa de discutie telefonica cu un sef de santier soldata cu vocalizari dizarmonice si promisiuni eculubrante ).De dupa gard nu vine nici un raspuns, semn ca ciobanii, altminteri baieti sufletisti si buni latratori, fie nu-s pe-acasa, fie is in pauza de masa, asa ca haitasii mei raman mofluzi si sparg gasca.
Ciupi se enerveaza, face botic, ba se mai si incrunta … isi da seama ca face riduri tot mai mari
asa ca se oripileaza brusc si vine in casa. Unde ii ia la rand pe Base si pe Boc (va las pe voi sa ghiciti care-i Base si care Boc), ii scarmana bine, ca s-ar putea sa fi fost obraznici intre timp, ii spala bine-bine pe sub codite si pe boticuri, dupa care ii aliniaza frumos si se uita toti trei la filmul cu Ci-ua-ua (strasnic film, ar merita un Oscar!).
-Nici macar sa nu te gandesti! imi spune Bisi cand incerc sa-l recuperez. Eu n-am mai inspectat curtea asta de vreo doua zile!
Asa ca face brusc stanga-mprejur amusinand plin de abnegatie.
– Nu pot sa cred! Da’ chiar nu pot sa cred!
-Sa stii c-a fost pe-aicea!
– MishuPishuChioru a fost pe-aicea! Bine ca m-ati tinut prizonier in casa, in timp ce cotoiul cel gras si nerusinat trecea nestingherit pe teritoriul MEU!
De la aceasta descoperire e foarte suparat pe noi si pe ea soarta. Ca sa-l aducem in casa a trebuit sa-l ademenim c-un os. Voia sa patruleze pana se lasa-ntunericul, sa nu mai pateasca o asa rusine,
Acum toata lumea s-a linistit. Mai avem si maine o bucatica de weekend.