RSS

Arhive pe etichete: zambet

un zâmbet

Dandu-ma eu pe net, cu statii prin blogurile preferate, dau de-o poveste cu zambete, cura de slabire si botez. Citesc, zambesc la randu-mi, invidiez eroismul din lupta cu kilogramele, si-i ursesc micutei printese de bine si de sanatate, dupa care plec mai departe, ca mai am multa cale de strabatut. Si ma surprind dupa o vreme asaltata de-o amintire placuta cu o clipa de gratie dintr-o dimineata rece de toamna tarzie.

Deci: ma indreptam intr-o dimineata rece de toamna tarzie spre birou, unde stiam din surse sigure ca ma astepta, chitita intre terfeloage, o zi dintra-aceea luuunga si gri. Faptul ca recapitulam mental programul (sa fac, sa refac, sa re-refac, sa nu mai fac, sa nu uit, sa comunic, sa avertizez, sa pun in vedere) imi reactiva probabil fata acra si nefericita, de contabil in faza terminala. Si vorbind eu cu mine insami, in sinea mea, numai ce dau cu ochii de-un Mr. World in devenire, asa, pe la vreo 8-9 luni, stand blazat in caruciorul sau, in timp ce Madam Maman povestea intens cu Cineva. Poate ca si dimineata pustiului o fi fost gri, ceva s-ar fi putut sa nu-i iasa nici lui prea bine: i s-o fi afumat lapticul, l-o fi deranjat vreun dintisor in lupta cu gingia, sau l-o fi strangand scutecul, habar n-am, cert e, ca la randu-i, parea destul de morocanos.

Si-a intervenit momentul de gratie, de dimensiuni cosmice, cand Mr.World in devenire a dat cu ochii de mine. Lumea a incremenit putin si s-a uitat si ea la noi cu mirare. Poate ca semanam putin cu colega lui preferata de la cresa. Sau poate cu bunica. Sau poate cu hipotamul Dumbo. N-are importanta. Flacaul s-a luminat la fata si s-a apucat sa-mi traga cel mai ravasitor zambet. Mi-a zambit cu gura lui mare si stirba, cu ochii albastri facand ape-ape, cu fruntea, cu nasul, cu toata fiinta lui. Pentru ca se stie: cand un copil zambeste nu e o chestie de pozitie a buzelor, e o treaba facuta temeinic, cu toata fiinta sa!

Sa mai zic ca m-am transformat instant intr-o baltuta emotionata? Ca pe o raza de 100 de metri in jurul meu s-a facut primavara si-au inceput sa ciripeasca pasarelele? Normal ca i-am raspuns si eu cu cel mai sexy zambet al meu! De incantare pustiul a-nceput sa zambeasca si cu piciorusele si cu mainile, int-un soi de dans tribal de carucior!

Fara preaviz Madam Maman si-a luat ramas bun de la Cineva, a intors dibace carutul si-a pornit avantat, intrerupand brusc si fara drept de apel idila abia infiripata.  Dar zambetul pustiului m-a umarit toata ziua, de dupa monitor, de sub butoanele tastaturii, pitit printre hartii si dosare. Pana si codul fiscal (cu tot cu infinitele sale norme metodologice)  devenise ceva suportabil, iar ziua si-a incalzit tonurile si nuantele.

Si pentru ca mi-am adus aminte de poveste, iar zambetul cu dans tribal s-a reactivat si ma pandeste cu chicote si chef de joaca de dupa bibliorafturi, cred cu tarie ca o sa-mi mearga bine si azi, toata ziua!

                                                                                      Sursa foto:cristal1.wordpress

L.E. Si hai si-o cautarea zilei: „baba in pantaloni stramti”  (nu pot sa nu ma emotionez, din cand in cand, cand vad ce cauta oamenii pe net si ce gasesc cand dau de gradina mea 😀 )

 
24 comentarii

Scris de pe 30 ianuarie 2012 în de viata

 

Etichete: , , , , , , , , ,

catre casa

Pe la 9,30 inspre noapte, venind catre casa.Neagra de oboseala.Hamesita ( 2 covrigi la activ).

Ploua. Un vant obraznic zburataceste cand si cand frunzele.Tablou absolut clasic de toamna. Si-mi place, mi-e draga toamna in toate felurile ei.

Cheie, contact,motorul incepe sa toarca, stergatorul se lupta cu frunzele lipite de parbriz si, pana la urma, le dovedeste.Gesturi reflex: semnalizez, ma asigur, pornesc … dupa o vreme realizez ca-s pe pilot automat.Noroc ca la ora asta nu e aglomeratie. Ma strecor pe stradute laturalnice, luminate asa-si-asa, prefer traseul asta mai alambicat, evit cateva stopuri si e si mai … cum sa spun?, mai personalizat, mai al meu.

De dupa o curba ma trezesc cu ei in fata. Traverseaza strada de-a cherestulu’ , inlantuiti, n-aude, n-a vede, n-a greu’ pamantului, in ritm de croaziera, de parca ar fi unicii locuitori ai pamantului iesiti la preumblarea de seara.

Eu frana, nas lipit de parbriz, stomac in gat, cuvinte soferesti pe teava.

Ei tineri, frumosi si fragili.

(Avantaj ei!)

Simt cum se invartosesc in mine aia 2 covrigi, si telefoanele care si-au facut de cap non-stop, si tampita aia de lege pe care-am citit-o toata ziua ca sa-nteleg ce n-au inteles nici aia de-au facut-o, si disperarea ca timpul nu e elastic, si spaima ca n-o sa ma incadrez in termene, si umilinta de a-mi cersi banii munciti, care-ar trebui sa fie demult in cont … Mai am tare putin pana sa sar in mijlocul drumului sa-i dau naibii cu capul de asfalt, nu vad pe unde umbla, ce cauta in mijlocul drumului ca niste nesimtiti?

Dar ma invaluie zambetul lor. Pentru ca au un singur zambet, comun, unitar.

Nici macar nu se privesc. Zambesc frumos, putin tamp, dar dureros de frumos, la unison, ca si cum ar canta aceeasi simfonie doar de ei auzita.

Asa ca ma repliez rusinata, mi-adun masinuta mai pe langa mine si ne strecuram tiptil, sa nu-i trezim..

 
8 comentarii

Scris de pe 20 octombrie 2010 în de viata

 

Etichete: , ,