RSS

de ce mă plezneste bâzâitul de fiecare dată când văd clipul ăsta

27 nov.

Recunosc, am cam ajuns la faza în care normalitatea mă răvășește.

Că uite, am cam tot auzit la faza 1 cum „orice suma e importanta, uniti vom reusi, trebuie sa-l/s-o salvam, pentru 2 euro trimiteti sms la numarul, pentru 5 euro la numarul, contul in care puteti vira este”. Iar la faza 2 lucrurile au sunat  „multumim lui Dumnezeu, care in maretia lui, multumim doctorilor care cu profesionalism, multumim firmei X si firmei Ycare au dat. A…si multumim tuturor care s-au implicat”.

Pentru ca urmeaza faza 3, in care ma simt daca nu exclusa, macar diminuata (da, stiu am dat un mesaj de doar cativa euro, op-ul meu a reprezentat ceva infim in  tot intregul adunat). Aproape instantaneu, urmeaza faza 4, in care ma simt extrem de iritata de cat de meschina pot sa fiu pentru ca ma simt diminuata (vezi faza 3). Ce naiba se-ntampla cu mine, am dat cu drag si cu speranta, am vrut sa ajut, nu am trâmbițat universului marinimia mea, nu astept temenele, nu incerc sa negociez cu divinitatea…atunci de ce ma simt usor dezamagita?

Si uite-aici, cum fara cuvinte multe sau mari, fara temenele, doar cu simtire, cu multa simtire, cineva ne spune ca am reusit! Sa adunam nu bani, ci oameni. Pentru oameni. Ca magia lui împreuna functioneaza!  Multumesc-ului final nu pot decat sa raspund cu: magicilor, eu va multumesc!

Ok, ok, nu mă mai uit la el, că iar mă apuc de bâzâit.

 
6 comentarii

Scris de pe 27 noiembrie 2017 în de viata

 

Etichete: , , ,

6 răspunsuri la „de ce mă plezneste bâzâitul de fiecare dată când văd clipul ăsta

  1. simf

    27 noiembrie 2017 at 15:54

    magia merge mai departe, e nevoie de bani pentru intretinerea casei. 🙂 sa fim toti magici!

     
  2. cristina

    27 noiembrie 2017 at 16:15

    Apai eu nici nu-mi propun sa ma uit, ca de multa vreme ma simt coplesita de suferintele astea din jur si nu mai fac fata fara sa ma sugrume plansul.
    Ce-mi da mie cu virgula aici e altceva: de ce trebuie sa ajungem noi, „indivizii-individuali-obisnuiti-si-anonimi” sa ne simtim in vreun fel (care multumit ca a dat, care vinovat ca n-a dat, care recompensat de recunostinta, care tradat in amorul lui, care plin de speranta, care deprimat la sange si ingrozit) in legatura cu un subiect atat de ingrozitor cum este boala si spitalizarea, orice boala, a oricui, de orice varsta? Caci s-a ajuns ca boala in sine sa nu mai reprezinte centrul interesului, ci spitalizarea, spagile, infectiile, lipsa de medicamente, cazarea apartinatorilor, costurile incomensurabile si de nesuportat de catre oamenii obisnuiti, lipsa sansei unei operatii in tara, orice altceva care nu ar trebui sa preocupe pe nimeni ajuns in suferinta!
    Ma revolta ca in tara asta bolnavii au ajuns sa CERSEASCA la televizor si in mass media! Isi cersesc niste drepturi, mai, DREPTURI! Cand ajungi atat de bolnav incat sa ai nevoi din astea mai mult sau mai putin speciale, ultima ta grija ar trebui sa fie daca ai cu ce sa iti dai o sansa la viata sau la insanatosire. Ultima! Astea ar trebui sa fie grijile sistemului, ale guvernului, ca el este cel ce faureste politicile publice si ar trebui sa-si puna acolo ca obiectiv, *tu-i mama ma-sii de viata, USURAREA SUFERINTEI BOLNAVULUI! Si da, din asta face parte si grija fata de apartinatori, preocuparea ca sistemul de sanatate sa aiba o logica si o continuitate si o desfasurare civilizata si cursiva, care sa nu genereze ea insasi suferinta.
    Nu ar trebui sa ma preocupe pe mine sa imi linistesc constiinta contribuind cu 1 euro sau cu 1000 la nimic legat de sanatatea semenilor mei, caci in locul lor as putea sa fiu maine chiar eu si sincer, nu ma vad cersind pentru nimic in lume! Nu ar trebui sa ajung sa ma ingrozeasca perspectiva ca mama sa ramana neputincioasa la pat si eu sa n-am cum s-o ajut, caci am serviciu si n-am salariu mare ca sa platesc pe cineva sa stea cu ea. Nu ar trebui sa ma preocupe daca nepotica mea e bine sau nu sa faca vaccinurile. Nu ar trebui sa ma intreb cand si daca se vor primi fonduri ca sa pot sa-mi fac analizele alea scumpe, ca pe alea ieftine oricum n-apuc sa le fac niciodata cu bilet de trimitere. Nu ar trebui sa ma preocupe nimic din toate astea. Ar trebui sa stiu ca guvernul, *tu-i maica ma-sii de guvern, are grija de oamenii bolnavi, deveniti fara voia lor vulnerabili, cu neamul lor cu tot. Guvernul, NU EU!
    Mai, asa niste nervi m-apuca pe coruptii astia care sifoneaza fondurile din care s-ar putea face macar un pic din toate cele de mai sus, ca imi vine sa urlu la luna in piata publica in fiecare zi. Pe aia de la casa de asigurari care au falsificat dosarele alea i-as biciui in vazul tuturor, ca se le fie invatatura de minte celor care vin dupa ei, sa nu le treaca prin cap sa mai puna mana pe banii bolnavilor. Pe aia din comisiile pentru handicapati i-as pune sa se prefaca macar o zi ca au si ei un picior lipsa, sa vedem daca se descurca cumva sa le creasca piciorul la loc. Pe managerii care cheltuie banii spitalelor aiurea i-as pune sa aduca banii inapoi si sa-i cheltuiasca cu cap. In general, pe cine as prinde ca fura …
    Mda, vorbesc ca sa ma aflu-n treaba, pe principiul „cainii latra, ursul trece”. De aia nu mai pot cu tara asta.

     
  3. balaurdegradina

    27 noiembrie 2017 at 16:39

    simf, normal. si cu ea, noi.

     
  4. Gabriela

    27 noiembrie 2017 at 18:39

    In tara moastelor nenumarate exista si ingeri printre noi. Ca eu asa il socotesc pe Vlad Voiculescu: un inger. Iti multumesc, Laura, pentru gandurile bune pe care ni le-ai impartasit.

     
  5. balaurdegradina

    27 noiembrie 2017 at 19:24

    Cristina, cam cu tot atata drag gandesc si eu la adresa alora care, din motive care tin de incompetenta, lene si/sau necinste, nu-si fac datoria. Cu amendamentul (ca tot e la moda) ca’ eu visez sa-i plimb intr-un fel de govmobil (versiune autohtona a papamobilului) in spatii publice, unde multimi de bolnavi, apartinatori si urmasi ai victimelor sistemului de sanatate vor putea sa-si exprime plenar „recunostinta”.
    N-am simtit niciodata ca dau pomana atunci cand am donat. Cei care aleg sa lupte cu moartea si cu sistemul asta mortal, pentru ei sau pentru cei dragi, imi impun respect. Mai mustacesc la felul in care ajung sa reconsidere prioritatile la momentul in care lucrurile se rezolva (pentru ca da, uneori se mai intampla sa se si rezolve).
    De data asta am fost impresionata de modul in care mi s-a spus (fara discurs, doar din cateva cuvinte) ca am contat alaturi de cei peste 100.000 de oameni. Nu impotriva a ceva sau a cuiva. Pana la urma cuvantul cel mai cald si mai cu greutate a fost „impreuna”.

    PS- nici eu n-am crezut ca pot striga cu voce tare „ajutor”, si am facut-o de doua ori (ce-i drept, pentru altii). De fiecare data mi-am dat seama ca racnisem -si , mama, cat de tare racnisem!- doar dupa o vreme, cand realizam cat de rau ma dor corzile vocale. Deci fii linistita, cand e nevoie, pilotul automat stie sa preia comanda.

     
  6. balaurdegradina

    27 noiembrie 2017 at 19:33

    Gabriela, si mie mi-e drag. Mi-e un pic frica sa n-o ia si el pe panta politicianismului, da’ pana acum n-a dat niciun semn, asa ca mi-e drag cu drepturi depline 😀

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: