Dupamiaza de cod portocaliu cu picatele rosii de canicula. Betonul e incins, asfaltul e incins, aerul e incins, „soarele s-a topit si a curs pe pamant”. Neuronul e sfarsit, vai mama lui, totul se deruleaza greu, parca cu incetinitorul, totul se percepe lent, in relanti. . .
La benzinarie, bineinteles coada. Ce poate fi mai placut pe-o vreme dintr-asta decat sa stai la coada intr-un automobil incins? (Caci daca alarma de la rezervorul de benzina bingbangane de-o gramada de kilometri parca nu-ti prea mai vine sa astepti sa-ti vina randul cu motorul pornit si aerul conditionat scuturandu-ti pletele balaie.)
In fata mea un bemeveu argintiu. Nu sunt fan bemeveu … si asta nu pentru ca as avea ceva cu masina in cauza, ci cu soferii care o conduc, de regula pusti necopti carora furia dezlantuita a motorului teuton pare sa le induca o stare de agresivitate vecina cu nebunia. De data asta nu pot sa nu admir discret linia fina, de-o simplitate eleganta a caroseriei, aerul de golan de casa mare pe care-l degaja, si – mai ales!- starea de impecabila curatenie (prietenii stiu de ce sunt eu sensibila la detalii dintr-astea 😀 ) Soferul este, bineinteles, tanar. In jur la vreo 30 de ani. Devin atenta in momentul in care deja a terminat de alimentat.
– Hai ca-i tanar si se misca repede, imi zic. Inca vreo 2-3 minute si-mi vine si mie randul.
Fals. Nimic mai fals! Baiatul asta nu alimenteaza cu carburant o masina, el oficiaza un ritual sacru, de care, cel putin pana la acest moment, eu eram complet straina. Mai intai da un tur complet, in sensul acelor de ceasornic, uitandu-se ingandurat la pneuri.
– Hait! Asta se-apuca sa-si umfle cauciucurile, ma impacientez eu.
Nu, e multumit de integritatea lor, asa ca mai da un tur, de data asta in sens invers acelor de ceasornic, studiind atent starea de transparenta a parbrizelor. Da, e clar, a descoperit o chestie nu tocmai conforma in coltul din dreapta sus a parbrizului din fata. Cu miscari lente, dar ferme, tanarul sofer ia instrumentul de spalat parbrize in mana, il studiaza temeinic, pare sa fie mediu multumit, dupa care studiaza cu un ochi critic continutul galetii cu lichid. Aici s-ar putea sa fie ceva problema, dar hai, suntem in Romania, trebuie sa ne adaptam la mediu, asa ca, lent, si cu un aer de lejer dezgust, procesul tehnologic al spalarii parbrizului demareaza, se desfasoara si se incheie. Are loc chiar si un retus final cu racaire fina de unghie si sters delicat cu dosul palmei.
I-ar mai da un ocol, da’ parca nu vrea sa lase sa se vada cat de topit e dupa ea. Asa ca porneste, cu pasi fermi, dar lenti, catre casierie.
– Daca se intoarce s-o mai vada odata precis o sa se insoare cu ea, imi spun plina de naduf.
Se intoarce de doua ori, odata la trei pasi distanta, sa verifice daca a i-a blocat portierele (du-te linistit, ma gasesti tot aici, i-a clipit ea voios cu farurile) si inca o data de dupa usile de sticla, cand crede ca nu-l vede nimeni. Inauntru nu sta foarte mult.Probabil orice secunda petrecuta la mai mult de 5 metri de ea i se pare un veac. Se-apropie fara sa se grabeasca, caci – nu-i asa?- fiecare pas este o noua oportunitate de-a o mai admira un pic. Odata ajuns se vede clar ca in sufletul lui se da o lupta: i-ar mai da un ocol, da’ parca nu-si mai gaseste nici un pretext. Asa ca o mai invaluie inca odata intr-o privire de indragostit, dupa care – in sfarsit!- se urca in ea. Nu mi-e prea clar ce face acolo (am uitat sa zic, el e mai mititel la statura, asa ca dispare dupa tetierele inalte) dar mai dureaza vreo doua-trei minute pana porneste.
In mai putin de un minut, transpirata, iritata si bombaninda,pornesc motorul, parcurg cei cativa metri, opresc motorul, trag frana de mana, desfac busonul de alimentare cu dichis, ca are ‘mnealui niste bazdacuri si cand ti-e lumea mai draga se blocheaza, inhat furtunul, fac jonctiunea, ma intorc catre pompa si raman impietrita. Pe ecran, ramasa afisata, cantitatea cumparata de precedentul client: 4,2 litri!
Balaura si gradina sa mai mult sau mai putin fermecata 