Clasa I / clasa II.

Ssssst, e miercuri !

Cautarea zilei: „cum sa ma apuc de gradinarit??”    Inca nu mi-e clar nici mie 😀

 

supravietuitorii

Motto:  aoleu ce ploaie vine de la Cluj

In sfarsit, incep sa simt ca e iunie!

La Cluj iunie inseamna ploaie. Multa ploaie si-nceput de vara. Dar ploaia e definitorie!

Anul asta era cat pe ce sa nu simt ca a fost iunie la Cluj. A mai si plouat, sa nu fim cârţogari, acolo… fo  doua-trei zile, da’ nu la valoarea noastra ! In anii de temelie iunie ne aghezmuia in fiecare zi!

Acuma gata, vad ca ne punem pe recuperat. Azi noapte un urăgănel se-apucase sa faca pe nebunul prin mahala pe la noi. La un moment dat parea o certitudine ca vom ramane fara acoperis, intrebarea era doar daca acesta va pleca falfaind din aripi sau se va dizolva sub cascada de gheata pravalita din ceruri. Era atat de deasa ploaia si-atat de apasata incat nu se mai vedeau luminile vecinilor, pe terasa planau la nivelul ochilor, halucinant, tot felul de obiecte care ne obisnuisera sa le vedem stand cuminti pe pamant.Am iesit sa salvez niste ghivece cu flori, mare lucru n-am rezolvat, dar m-am intors in casa socata de-o constatare nelinistitoare: era pentru intaia data-n viata cand ploaia nu cadea de sus in jos, ci alerga impinsa de vant aproape paralel cu pamantul! Pana la urma nebunia s-a mai linistit. Am respirat usurati: acoperisul rezistase eroic! M-am dus la culcare refuzand sa ma gandesc la straturile cu legume. Era clar ca nu avea cum sa mai ramana ceva in picioare.

Azi dimineata primul drum a fost, bineinteles, in gradina. Socant, pagubele au fost neasteptat de mici! Rosiile (ele ma durusera cel mai tare, ma si vedeam cum le voi aduna bucati-bucatele si le voi inmoramanta in lada de compost) se sprijineau, putin groggy, in aracii groggy la randul lor, de ma umflase si rasul: pareau niste betivi porniti catre casa pe picioare moi si-mpleticite, sprijinindu-se marinimos unii pe altii. Am indreptat aracii si-am oblit rosiile. Castravetii s-au tinut tare, sfecla rosie a mai pierdut niste frunze, da’ nu pe toate, broccoli s-au înhâit lejer, dar cu gratie… Cei mai câstigati au fost bobii, tratati de-o vreme-ncoace impotriva paduchilor negri si scarbosi, au beneficiat de jeturile scotiene de azi-noapte si s-au curatat aproape de tot de lipiciozitatile (cuvant expresiv, proaspat inventat) remanente. Ceapa a iesit cu frunzele cam sifonate si cam tavalite, dar va fi mancata cu placere chiar si in aceste conditii. In rest … morcovii (cei cativa care au supravietuit misteriosului animal mancator de radacini), ardeii … au raspuns la apel , chiar daca mai sifonati si mai cu vanatai, dar in viata si pusi pe recuperare rapida.

In rest…

… a plouat.

Cautarea zilei: „cei mai mari pantofi cu toc care exista in toata lumea poze” 😀

 

DoR

M-a cucerit coperta.

Stateam si incurcam lumea pe culoarul dintre rafturile cu reviste de moda, gradini, bucatarit, pescuit, vanat, povestit si batut apa-n piua, complet absorbita de imaginea de pe coperta.Ma furase cu totul, eroii ei mi se pareau extraordinar de frumosi si de curajosi. Nimic lasciv, nimic provocator …  ea – razand a leoaica tanara, el – bravand cu umor o jena marturisita doar de degetele picioarelor, intre ei copilul neintelegand mare lucru, dar fericit sa faca parte din poveste … M-am pomenind gandindu-ma ca, fara sa stiu nimic despre trecutul lor, nimic despre ceea ce le rezerva viitorul, ii invidiam pentru clipa aceea de curaj nebun. Erau o familie. Un tot. Ei, fara scutul nici unui artificiu, ei aruncand manusa restului lumii.

Mai auzisem de „Decat o revista„, la radio, cam cu vreun an in urma, am intrebat de ea pe la chioscuri, dar fara vreun succes. Acuma am cumparat-o cu un pic de strangere de inima. Ajunsa acasa am inceput s-o frunzaresc hotarata sa nu ma supar daca voi fi dezamagita. Experienta ultimilor ani m-a invatat cum e cu marketingul, gardul si leopardul, asa ca daca continutul ar fi constat in cateva povestioare siropoase, un interviu, o barfulita de râs,vreo doua sfaturi, fotografii frumoase, asezonate cu muulte reclame, m-as fi rezumat la a ma declara multumita de momentul acela de admiratie a copertei.

Ca de obicei am inceput cu ultima pagina. Care m-a luat ostatic si m-a pasat penultimei pagini. Care m-a rostogolit catre niste fotografii. Care m-au trimis la niste istorisiri, marturisiri, clipe de viata. Fara patetism, fara glamour, fara sabloane ori lamentatii mioritice. Nepartizan. Cu extraordinar de multa sinceritate. In imagini si in cuvant.Cateodata chiar greu de receptat atata sinceritate, senzorii fiindu-mi desensibilizati de prea multa inactivitate.Pur si simplu nu-mi amintesc de cand nu am mai citit ceva atat de captivant, atat de multumita si mai ales atat de „dintr-o bucata”. Pentru ca „dintr-o bucata” a fost! Fara pauze, fara lasat la o parte pentru rondul de seara prin gradina, sau un film .

Astazi am surprins-o pe maica-mea citind  „Decat o revista”. Era absorbita. A ridicat ochii si mi-a zambit entuziasta.Ea, performanta lui „asa ceva nu se face”, ea cea care oroare de „despuiatul in public” imi explica cat de frumoase si expresive sunt pozele, cat de direct si sincer este textul !

Deci sa fie clar… stiu ca nu sunt un guru al presei romanesti, nu sunt un critic avizat, nu sunt nici macar un blogher influent, da’ ascultati-ma ce zic (pe gratis, ca e reclama benevola!): CITITI-O, SI-O SA VEDETI C-O SA VA PLACA! E o gura de aer proaspat intr-o mare de parfumuri sintetice amestecate cu iz de hazna!

 

desi este înca seara

simt ca mâine vine vara
cu lungi gene de marar
si cu ochii de mustar …

( Nichita Stanescu)

Fara alte cuvinte. Miercuri.

 

lobelii

Pe la jumatatea lui februarie am reusit sa inventez stravechea metoda de semanat comod si rapid semintele acelea enervant de marunte de lobelia.

Dupa care m-am pus pe asteptat. Sa rasara. Si-am asteptat.Si-am asteptat.Pana cand, intr-un mare tarziu, minunea s-a intamplat: au rasarit !

Miici, debile si anemice, parca din start scarbite de ea lume si viata, le-a trebuit un secol pana sa se hotarasca sa faca un efort sa creasca. Tocmai pe cand incepusem sa am dubii asupra metodele, stiintei si vointei mele de gradinar ( 😀 ) au zis ca „hai s-o facem si pe asta” si s-au apucat de treaba.

Cand s-au inzdravenit si impiciorat cum se cuvine le-am scos afara, in jardiniere.

Pe terasa m-am apucat de facut combinatii, asa ca intr-una din jardiniere am „maritat” lobeliile cu niscai brachyscomes (zise si banutei australieni) sfioase si destul de debile, gandindu-ma la simfonii albastre, mov, roz si ce-o mai fi.

N-a fost sa fie. Cand au dat de pamant, apa si lumina pe saturatelea, brachyscomii au uitat de sfiosenii si-au luat in stapanire teritoriul. Lobeliile au facut botic si-au intrat in greva.

Asa ca le-am cam divortat. Lobeliile au ramas in jardiniera, iar brachyscomii si-au reluat viata de burlac in niste garsoniere cu confort marit.

In final s-a dovedit a fi fost o masura inteleapta, unul din putinele divorturi fara resentimente, in urma caruia toata lumea s-a declarat multumita.

Lobeliile au prosperat, si-au inflorit la modul cel mai concret cu putinta

iar brachyscomosii, in celalat colt de terasa s-au considerat datori sa le mearga cel putin tot atat de bine

 

 

 

 

 

duminica

 Dimineata devreme. Moment de racoare, inspectie, introspectie si gratie. Ideal pentru baut cafeaua afara. Aproape ilicit de placut.

Nu numai eu zic treaba asta. Vad ca si toti cainii mei pun de-o sedinta. Azi o sa avem niscai musafiri, asa ca trebuie impartite posturile de vigilente, latraturile de intampinare, fluturarile de cozi, si cerselile la masa.

Da, asa e intotdeauna! In timp ce unii beau cafele, is lirici (deci de distreaza), altii dau cu organizarea, aia mici si vrednici muuncesc ca nebunii!

 

Da. E bine. E tare bine!

Unde mi-am lasat iara cafeaua?

 

 

recolta

Asta e recolta mea de cirese.

Toata recolta mea de cirese.

 

dimineata

O dimineata atat de perfecta incat  pursisimplu 😀

Poveștiri.

 

 

 

Gata, m-am hotarat, ma duc sa fac miscare!

 

finisaj exterior

Da. E iar miercuri. Tot fara cuvinte.

Cautarea zilei: „copile vezi ciora aia?”

 

Zolty

Lui Zolty ii plac trandafirii, ciresele, glumele, pomii infloriti, primavara, plimbarile, zapada, nepotii, parfumul florilor, … sa fotografieze gradinile vecinilor, sa primeasca vizite, sa apara la televizor, sa fie conectat la ceea ce se intampla in lume prin netul cel de toate zilele.

Incheie orice postare, orice comentariu cu formula „multa sanatate!”. Din partea sa venita, aceasta urare dobandeste valente dramatice: omul stie dureros de apasat valoarea acestor doua cuvinte!

Zolty, orfan de timpuriu de mama, a avut o copilarie cenusie taraita prin internate de scoli „speciale”. Amintirile depanate de el sunt ingrozitor de gri si de reci. Viata actuala e departe de tonuri mai vii: traieste la limita subzistentei, alaturi de fratele sau (somer), din pensia de dizabilitate, intr-o casa care are nevoie urgenta de consolidare; e tintuit intr-un scaun cu rotile (viseaza la unul mai performant, dar e vis, costa prea mult!); are dureri aproape tot timpul, i-au mai ramas functionale doua degete, cu care tasteaza curajos povesti marunte, cateodata naive, cateodata de-a dreptul lirice, despre viata lui in comuna Bogata.  

Ce m-a uimit citindu-i blogul: neputintele si nefericirile nu l-au inrait, nu pare sa tarasca dupa el ranchiuni inutile. Spune simplu: ce-a fost a fost, viata merge inainte. Prefera sa se bucure si sa multumeasca pentru cel mai marunt ajutor, iar la randul sau, incearca sa-i ajute pe alti oameni incercati de nevoi.

Bun. (Adica nu prea bun, da’ asta e!) Acuma intra in scena  Groparul. A doua oara! Da, Groparul care se tot joaca de-a rasu’ cu noi, cateodata chiar si de-a plansu’ si – printre picatele – mai si incearca sa ajute acolo unde altii se multumesc sa ofteze fotogenic, sa intoarca sensibil capul, sau sa dea sfaturi pretioase. Si iacata cum suna adunarea :

Ce am făcut până acum?
Anul trecut am demarat o campanie pentru a-l ajuta şi am reuşit, împreună cu voi, să-i izolăm bucătăria (la ora actuală, numai bucătăria este locuibilă). Lucru inspirat, deoarece mai ţineţi minte ce geruri am avut astă-iarnă, şi cu ocazia asta au economisit nişte lei cu gazul – lei pe care, de altfel, oricum nu îi aveau. Trupa de bloggeri voluntari de turele trecute au fost Zamfir cu Ulise, dacul liber (esenţial în schemă) şi sibianul zerocrat cu inimă mare, alături de colegul Attila, prietenul Arpi şi Cosmin fără de care nu am fi reuşit nimic.

Ce vrem să facem anul acesta?
Treaba este gata numai pe jumătate ! Iar anul acesta avem un plan mai ambiţios. Anul acesta vrem să-i consolidăm fundaţia casei, iar în toamnă să-i mai izolăm măcar încă o cameră.

Cum puteţi ajuta?
Lucrurile acestea costă, iar popularizarea cazului este esenţială.
– avem nevoie, ca şi până acum, de donaţiile voastre, pe care vă rog să le trimiteţi pe numele colegului Attila Ilyes, în contul RO14INGB0000999900198927
– de asemenea, vă rog să şi preluaţi această ştire pe blogurile voastre pentru a populariza cazul cât mai mult. Vă rog să menţionaţi şi povestea lui Zolty, poate senzibilizăm mai multe inimi şi reuşim să strângem o sumă decentă pentru a face ceva frumos şi trainic.
– dacă există printre dvs. vreo firmă care se poate lipsi de câţiva muncitori şi de niscai materiale (la etapa aceasta munca voluntară nu ajunge) şi doreşte să ajute, vă rog frumos să mă contactaţi la adresa groparu punct ro la gmail punct com. Vă pot oferi la schimb reclamă gratis pe blogul acesta de n-o s-o puteţi duce.

Deci haidati sa haidem, care vrem care putem, cat de putin (daca-i mai mult chiar nu-i nici-un bai), ca omul chiar are nevoie de noi!