muguri de toamna

Azi mi-am tot facut de lucru prin gradina. Fara prea mare spor, dar savurand cu voluptate o sambata senina, roscat-aurie..

Cum lesne se poate constata nu sunt unicul fan toamna

Ba chiar si apartul foto cade-n patima ludicului, si pune de-o joaca cu lumina

Cum spuneam, mare lucru n-am facut. O gramada de vreme am adunat sculele ratacite prin cele mai ciudate si mai neasteptate locuri. E imposibil sa fiu eu atat de dezordonata ( 😀 ), cred ca un personaj malefic si perfid mi le tot ascunde, dupa care savureaza modul in care ma enervez ca nu mi le gasesc.

Singura finalizare concreta : am dezgropat o tufa babana de irisi, carora li se nazarise sa se laieteasca intre tufele de rasinoase.

A fost o lupta dura,au radacini puternice si foarte compacte.La un moment dat incepusem sa scot fum pe nari, da’ n-a fos nevoie sa apelez si la flacari, pentru ca, intr-un final glorios i-am dovedit! N-am mai pozat si escavatia si-mi pare rau, ca s-ar fi vazut dimensiunile luptei.

Irisii acestia sunt foarte mari, iar florile lor sunt de culoarea cerului senin de primavara.Mai am niste tufe (imense ) de irisi mai mici, cu flori de un albastru intens, catre violet. Aceia sunt mult mai ticalosi! Anul trecut m-am luptat cu ei sa-i mai raresc aproape o zi intreaga si abia am reusit sa desfac cateva plantute de pe margini.Asa ca m-am invatat minte si-o sa-i mai atac cu raritu’ (desi ar fi tare necesar) cand voi gasi pe cineva care chiar se pricepe la operatii dintr-astea.

In rest, cum mai spuneam, mare lucru n-am facut. Mi-am observat si inventariat plantele din gradinuta „de la strada.

Si daca pentru Dodo (pomisorul magnolie) nu-mi fac probleme ca a inmugurit

ca stiu ca asta-i damblaua lui din fiecare toamna, si-si imbraca matisorii in catifea argintie ca sa-i protejeze de frig, pentru madam Hortensia

ma cam ia cu jale, ca nu stiu ce-a palit-o sa-si traga mugurii astia de stau sa plesneasca fix acuma-n prag de iarna.

Observ si-un ninja care incearca sa disimuleze atacul miselesc de la capat de folie (ei, cum care folie?, folia mea speciala, aia de mulciuit…)

intrusul in cauza, un drajon de iarba de pampas ( a propos, unii se plang ca nu rezista la frig, ca e foarte sensibila si da coltu’ una doua, eu am ajuns ca nu stiu cum s-o mai linistesc cu expansionismul absolut agresiv) a fost lichidat rapid, insa cu respect pt.tenacitatea dovedita.

Si uite asa, facand aproape nimic, trece o sambata superba de toamna senina.

Malitiosilor (aloo, se-aude?) care acuza toamna c-ar fi o cucoana-n prag de batranete boita in execes le mai pun o poza, numa’ linii si volute, si doar c-uuun zvac de culoare

 

eu cred ca mai sunt sperante

O zi de tata cacaua.Pe tate liniile si pe tate fronturile.Dupa saptamna trecuta (ciufuta si furibunda profesional vorbind) speram intr-un relache relativ, un interval de lins ranile si bataturile profesionale.Da’ n-a fost sa fie. Azi telefoanele au fost rele si alarmiste. Totul a fost iminent, sau grav, sau macar aparent grav. Si nici zilele care urmeaza nu se anunta foarte relaxate.

Asa ca arunc o geana prin blogroll, inainte de a ma porni catre casa, sa vad altora cum le merge…

Intru si pe la Groparu, sa ma mai rad putin.Ce ras? Brusc si dintr-odata realizez ca viata mea e de-a dreptu’ frumoasa si ca n-am absolut niciun motiv serios sa ma tangui. Altii insa, printre care si Zsolty, cu prisosinta.

Si uite cum, pana la urma, ziua se termina-n zambet! Ca m-am emotionat toata-toata cand am vazut cat de frumos pot reactiona oamenii cateodata!

Sunt tare curioasa care va fi finalizarea. Cati vom fi contribuit in mod real cu bani, materiale sau munca la ajutorarea omului aflat in nevoie.

Dar pana atunci ma bucur ca oamenii se pot mobiliza atat de frumos cand li se cere ajutorul. Eu cred ca mai sunt sperante pentru tara asta.

 

dedicatie

Pentru Constantin, cel mai proaspat bloagar, din partea Balaureidegradina, cu urarea sa ajunga bloagar de bloagar !

 

catre casa

Pe la 9,30 inspre noapte, venind catre casa.Neagra de oboseala.Hamesita ( 2 covrigi la activ).

Ploua. Un vant obraznic zburataceste cand si cand frunzele.Tablou absolut clasic de toamna. Si-mi place, mi-e draga toamna in toate felurile ei.

Cheie, contact,motorul incepe sa toarca, stergatorul se lupta cu frunzele lipite de parbriz si, pana la urma, le dovedeste.Gesturi reflex: semnalizez, ma asigur, pornesc … dupa o vreme realizez ca-s pe pilot automat.Noroc ca la ora asta nu e aglomeratie. Ma strecor pe stradute laturalnice, luminate asa-si-asa, prefer traseul asta mai alambicat, evit cateva stopuri si e si mai … cum sa spun?, mai personalizat, mai al meu.

De dupa o curba ma trezesc cu ei in fata. Traverseaza strada de-a cherestulu’ , inlantuiti, n-aude, n-a vede, n-a greu’ pamantului, in ritm de croaziera, de parca ar fi unicii locuitori ai pamantului iesiti la preumblarea de seara.

Eu frana, nas lipit de parbriz, stomac in gat, cuvinte soferesti pe teava.

Ei tineri, frumosi si fragili.

(Avantaj ei!)

Simt cum se invartosesc in mine aia 2 covrigi, si telefoanele care si-au facut de cap non-stop, si tampita aia de lege pe care-am citit-o toata ziua ca sa-nteleg ce n-au inteles nici aia de-au facut-o, si disperarea ca timpul nu e elastic, si spaima ca n-o sa ma incadrez in termene, si umilinta de a-mi cersi banii munciti, care-ar trebui sa fie demult in cont … Mai am tare putin pana sa sar in mijlocul drumului sa-i dau naibii cu capul de asfalt, nu vad pe unde umbla, ce cauta in mijlocul drumului ca niste nesimtiti?

Dar ma invaluie zambetul lor. Pentru ca au un singur zambet, comun, unitar.

Nici macar nu se privesc. Zambesc frumos, putin tamp, dar dureros de frumos, la unison, ca si cum ar canta aceeasi simfonie doar de ei auzita.

Asa ca ma repliez rusinata, mi-adun masinuta mai pe langa mine si ne strecuram tiptil, sa nu-i trezim..

 

e toamna nebun de frumoasa

Ce premonitie!

Ieri m-am apucat de pozat lumea, parca presimtind ca toata lumina asta aurie n-o sa mai tina mult.

Dimineata cu aburi subtiri de ceata nehotarata

care se razgandeste rapid si lasa loc seninului.

Putintel mai tarziu, pe celalalt deal. Padurea se joaca de-a culorile

Si-n curte se schimba tonurile

Si volumele.

Ce-a mai ramas din straturile mele

Nu m-am indurat sa sap si galbenelele.

Traversand parcul cel mare, in graba catre birou: 

Ei si ele

Mic dejun

Nu vreau sa le dau idei mancatorilor de lebede

Constat cu bucurie ca metodele de plimbat nepoteii in parc evolueaza, odata cu vremurile

Cine stie care va fi trendul pe cand o sa-mi vina si mie randul 😀

Asta e. Toamna.

Cum sa n-o zici?

Ascultă cum cântă întâiele brume,
dezmăţ de culori e-n copacii ursuzi.
Acum te poţi pierde pe străzi fără nume,
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj.
Horia Badescu

 

incheiere apoteotica

Ne uitam tamp si nu ne venea sa credem.

Portile statiei de metrou erau inchise. Blocate. Lumina stinsa. Nimeni nu misuna prin zona.

Aveam de mers 4 statii pana la gara King’s Cross.Era ora 5 fara 10 min , la 5,30 pleca trenul, la ora 5,30 incepea sa circule metroul … ceva nu iesea bine la socoteala…

In locul cu pricina era si o statie de autobuze.Si una de taxi.Pustii, bineinteles.

Asa o dorinta nebuna de a ma lua la palme si la suturi in fund nu mai avusesem de foarte multi ani! C-o zi inainte facusem repetitii si scenarii superelaborate despre cum o s-ajung mai fara probleme la „platform B” din gara King’s Cross,dar nu-mi trecuse nici-o secunda prin cap sa verific de la ce ora incepe circulatia transportului in comun! Reactie de zevzec ajuns dependent  de prea multi ani de propria masina.

Pana la urma a venit un autobuz.Pe care l-am schimbat dupa o statie. Apoi a urmat un alt autobuz.In care-as fi putut manca o pita pana sa ajung la destinatie.In mod odios cele 4 statii de metrou s-au transformat in vreo 12-14 de autobuz.Noroc ca, la ora aceea, nu era aglomeratie pe strazi.

Bineinteles ca am pierdut trenul. Cred ca, de fapt, trebuia sa trec si prin aceasta experienta initiatica. A fost primul tren pierdut in viata mea! Nu la figurat , ci la modul cel mai concret.

Am fost neasteptat de calma. Redepanand povestea ma si mir cat de calma am putut fi.Cred ca-ncepuse sa-mi zambeasca probabilitatea tot mai mare de a-mi  prelungi sejurului londonez 😀  .

Dar n-a fost sa fie… Mi-am luat bilet la urmatorul tren, m-am lipit de-un ficioras fain (care credea ca agatase o tipa misto, da’ s-a prins prea tarziu ca s-o capatuit cu mume-sa 😛  ) , mi-am sarutat fata in fuga, n-am mai apucat sa ma-nduiosez ca-mi abandonez copilul de mult major, si-am tulit-o catre blestematul „platform B’.

De-acolo-n colo s-au legat toate. Am prins trenul, am prins autobuzul, am prins avionul. Cam la limita, dar nu dramatic.

De-atunci am ramas cu  urechile infundate si – bonus! – macar odata pe zi imi amintesc de senzatia aceea stupida din fata statiei de metrou cu portile inchise …

 

de la trimisul special din londra

Cica Londra mai poate arata si asa

Diferenta consta si-n varsta ochiului care priveste. Care simte incotro sa se uite ca sa vada ceea ce vrea sa vada.

Dar nu e numai asta.

Mi se pare tare versatil orasul asta … iti scapa printre degete , nici macar nu se sinchiseste sa te lase sa crezi ca l-ai ghicit !

Cand traditional pana la obsesie, cand rece si dur … si liric, si modern cu fata umana, ba de-a dreptu’ rural prin unele locuri …

Eh, Londra asta …  cred ca o sa trebuiasca  sa ma stradui sa mai trec pe-acolo, nu de alta, da’ sa ma lamuresc si eu cum sta treaba cu orasul asta  😀