Si cum va spuneam, anul asta am cam dat-o de gard cu rosiile. Sau nu v-am spus? Nu-i nimic, nu-i nimic, va spun acuma.
Inceputul a fost tardiv si in devalmasie , heirupist si plin de venin, doar ratasem marea si frumoasa reconfigurare. (Ca parca si vedeam aievea noile straturi, drepte, largi exact atata cat trebuie, inaltate si absolut gospodaresti si-am fost pedepsita pentru o astfel de aroganta, nu stiu cum, dintr-o data toate alinierile s-au dezaliniat si m-am pomenit infingand rasadurile cu naduf si dand marunt din buze in aceleasi straturi vechi, tot prea mici si tot prea putine.)
Pana la urma am reusit, cu totii, sa depasim frustrarea si amocul. Rosiile s-au pus pe creascut , eu le-am ingrijit cu drag, patrula blonda a patrulat cu maxim devotament.
Si numa’ ce m-am pomenit c-o gradinuta frumoasa coz!
Cu rosii vanjoase, verzi-verzi-verzi, saltandu-se pe araci cu un aer regal, sanatoase tun! E drept ca nici eu n-am stat cu mainile-n san: le-am dat la tratamente bio de le-am cam mutat nasul! Macerat de urzici, macerat de tataneasa, macerat de parul porcului, cocktail de urzici-tataneasa-parulporcului… hai și-o zămădârcă de găinaț de găini de la munte…
Si mări creștea grădina mea, dacă nu pe lung si pe lat, da’ pe-năltime cat incăpea, mai ceva ca-n povestile cu zane! (Recunosc, la varsta din buletin puteam gandi mai putin magic, da’ n-am ce face, dacă nu m-am copt la mansardă pană acuma, slabe sperante de-acuma-ncolo!)
De cate ori treceam printre straturi mă pomeneam notand in memorie să nu cumva sa uit la anu’ să pun la-ncoltit muuulte seminte de floarea soarelui, ca tulai Doamne mult stiu sa-mi placă! Pe cele din vara asta le-am obtinut la-ntamplare, din niste resturi de seminte puse terapeutic la germinat de care-am cam uitat, asa că pană la urmă, in loc s-ajunga in salată si-au văzut de crescut prin jardiniere si ghivece, via margini de strat. Neapărat o sa mai pun prin grădina la anu’!
Bineinteles ca s-au mai intamplat si alte chestii prin gradina
Castravetilor nu le-a mers deloc bine. Nici nu prea aveau sanse,din moment ce i-am inghesuit la margine de strat de rosii, desi stiam clar ca astia nu fac casa buna impreuna! Dar cum spuneam, reconfigurare ratata, lipsa de spatiu, inghesuit rasaduri pe unde-am apucat … Saracii s-au straduit ei la inceput, dupa care au intrat in regres si s-au umplut de mucegaiuri, asa ca, dupa ce-am esuat in a-i întrema, i-am scos de tot, sa le scurtez chinul.
Sa revenim la rosii. Tare mai erau frumoase! Si, mai ales, incredibil de sanatoase! Ca iunie a fost ploios, da’ asta nu-i chiar asa mare scofala, ca la noi un iunie normal ploua, nu se joaca, da’ a venit si iulie, si-a tot plouat si-a fost cald si-a plouat si-a fost cald si rosiile mele erau tot sanatoase, nici urma de pata de mana, erau pline de flori, pana-n varf, la poale legasera rod tot mai rotund si tot mai greu, si-mi erau dragi de-mi venea sa ma culc colac pe sub vreji. La final de luna, dupa 25 (normal, ca tot contabilu’ din Romania) dupa ce mi-am facut bagajul, le-am mai tras o inspectie, am vanat cu ochi critic vreo urma cat de mica de mana, nimic dom’ne, nimic, asa ca le-am mai sorbit odata din priviri si-am plecat.
O saptamana am respirat aer curat, am urcat pe munti, am coborat pe sub, am mancat c-o disperare demna de cauze mai bune (daca vrea cineva sa manance mancare buuuna-buuuna si muuulta-muulta stiu eu o pensiune unde dormi domneste si e imposibil sa te tii de cure de slabire) si-am facut chinezisme qi. Si m-am intors acasa ca o floare zen, numa’ buna sa continui starea de emotie pozitiva printre straturile mele.
De pe terasa, de la numai cativa metri departare, totul parea ok (cred c-a sosit mimentul sa port ochelarii de distanta, fi-mi-ar naravul sa-mi fie), dar pe masura ce m-apropiam simteam ca aerul se tot rarefiaza, iar picioarele-s tot mai moi. Jaale, oameni buni, jale si teroare in straturi! Rosiile mele plesnind de sanatate,uitandu-se de sus la mine de pe araci, cu frunze verzi-verzi-verzi trageau sa moara! Cum s-a putut ca intr-o saptamana sa aiba sa treacade la stadiul de falnice prezente regale, sanatoase pana-n varful aracului, la stadiul de jalnice ruine nu-mi pot explica! Duminica dimineata plesneau de verde, duminica urmatoare galbejite-negrii, adio flori, adio etaje superioare, adio cateva plante intregi din care n-am mai avut ce salva.
In poza is deja cosmetizate. Oricum arata mai bine decat in realitate.
Partea pozitiva este ca mananc rosii. Dulci, carnoase, cu pielita subtire, gustoase.
E clar, nu mai poate fi vorba de o recolta de palmares.
Da’ nu-i nimic, nu-i nimic, la anu’…
(Si sa nu uit sa pun floare-soarelui. Multa floarea soarelui!)
Oricum, constat ca sunt in real progres, raportat la anii anteriori.
Balaura si gradina sa mai mult sau mai putin fermecata 