Bobo.
Mă-sa.
Bobo si dl. Puiu.
Deci toamna.
Arhivele lunare: octombrie 2014
de data asta si despre venetia. 4
Intelectuali din toate tarile,uimiti-ne!
Patriotii convinsi ca avem exclusivitate la ideea „ciripitului” ca manifestare frusta a spiritului cetatenesc sa ia aminte:
„bocca del leone” functiona cu mult inainte ca ai nostri sa se strecoare discret in biroul securistului pentru a-si da cu presupusul despre integritatea etica si ideologica a colegului , prietenului, vecinului drag.
Acasa stiam de drumuri private, cartiere private, paduri private, privatele din fundu’ curtii, la Venetia ne-am imbogatit cunostintele, da, aici au si poduri private.
Si blocurile plutitoare. Ah, blocurile plutitoare!
Astea iti iau lumina cand ti-e lumea mai draga.
Noroc ca nu dureaza mult. Are loc momentul acela de admiratie reciproca: ei ne pozeaza pe noi, noi pe ei, cateodata ne mai si facem cu mana, apoi blocul plutitor se departeaza maiestuos precum o imensa rata cracanata.
Atat pentru azi. Incerc sa va las in pace cu Venetia, dar nu stiu daca o sa reusesc. Inca ma bantuie.
de data asta oarecum si despre venetia.3
Alegeri, alegeri.
Campanii.
Pisicute, motanei, printi, cavaleri.
Zambete.
Pene colorate.
Orbite goale.
de data asta despre venetia. 2
Este orasul cu cei mai responsabili porumbei-coacheri. Ei nu precupetesc nici un efort pentru a ne invata sa fim fotogenici.
A se observa atitudinea concentrat-neutra a arbitrului de tusa pescarus, care vegheaza competent la respectarea tuturor canoanelor.
Chiar mai crede cineva ca e usor sa fii instructor de fotogenie? 
Ei da, zambiti linistiti, arbitrul vigileaza!
de data asta despre venetia. 1
Venetia este locul unde picioarele tale se razbuna.
Te someaza rautacios, concret dureros, sa-ti amintesti spasit de cate ori ai preferat sa te urci in masina ca sa te duci la magazinul de dupa colt, de cate ori ai asteptat cuminte in statie o juma’ de ora doar sa nu faci un 500 m pe jos , cum ai preferat mereu liftul mintindu-te ca de maine…
In Venetia nimeni nu poarta tocuri.
Venetia nu are masini, nici macar biciclete, doar vapoare, iahturi, salupe si alte chestii plutitoare. Si vaporetto. Burdusite cu turisti, leganandu-se uneori apocaliptic, unele mai iuti, altele de-a dreptu’ mocaite.
Dar ele te poarta doar pe Canale Grande (un fel de strada mare) sau te duc-aduc inspre-dinspre multele insule adiacente (unde, vai, trebuie sa apelezi din nou la picioare). Cred ca-s menite mai putin sa te transporte din punctul A in punctul B, cat mai ales sa te ademenesca cu frumusetea naucitoare care te-conjoara, starnindu-ti pohta de-a o lua la pas pe-ndelete.
Ei da, mai sunt si gondolele. Dar acelea sunt frumoase, scumpe (de la 100 euro/40 min) si cam pentru americani si chinezii cu bani (eu mi-am facut damblaua la plimbatu’ cu barca in delta, la Sfantu’, de-a lungul muultor ani, asa ca nici urma de tentatie in sensul acesta)
Din cele enumerate pana aici concluzia nr.1 se contureaza clar: nu-i usor sa fii turist in Venetia!
Va urma.
Probabil
Balaura si gradina sa mai mult sau mai putin fermecata 
