RSS

Arhivele lunare: Octombrie 2011

anotimpuri

August 2010

Decembrie 2010

Aprilie 2011

Octombrie 2011

Incep sa cred ca orhideea mea e nemuritoare.

 
13 comentarii

Scris de pe 29 Octombrie 2011 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , ,

celule de metal

In nouazecisiceva, de cate ori vedeam clipul R.E.M.-ilor ma grabeam sa dau cu compasiunea dupa americani, cum i-a tampit si insingurat si stors de sensul vietii societatea de consum. Adica in ce hal de alienare poate sa te aduca excesiva imbuibare tehnologica. Mai cum stau nenorocitii aia inchirciti in celule lor metalice, foste simboluri ale libertatii de miscare transformate in inchisori la purtator, vestejiti in puterea de a comunica si singuri si absenti si insingurati in ei insisi …

watch?v=pudOFG5X6uA

Aseara, catre ora opt, in masina mea rosie cu profil de brotac furibund, cu creierii storsi, cu stomacul facut ghem, cu ganduri putine (vreau acasa, vreau sa mananc ceva cald, nu cred ca ma mai tin ochii sa citesc ceva dar m-as uita la un film usurel) stau cuminte in coloana de masini care pare sa nu aiba sfarsit. In fata mea drumul urca, iar eu vad o salba de stopuri rosii luminand decorativ in noapte. Experienta imi spune ca si dincolo de varful pantei stopurile cele rosii isi continua infratirea, ca pana a-ha-ha, dincolo de iesirea din oras si pana dincolo de prima localitate masina dupa masina dupa masina (…) se taraie incetisor, incetisor, cu oameni, care asemeni mie…

Chiar asa: ce fac oamenii din celulele astea metalice, la purtator? Pe cei din coloana mea n-am cum sa-i vad, dar cand ne oprim iar si iara si iara incep sa scrutez fetele celor care vin din sensul opus. Si ma cutremur sa constat ca e exact ca-n clipul ariemilor, oamenii se uita in gol, evita orice contact vizual cu cei de langa ei sau din celelalte masini, par cumva surpati in ei insisi, sau dusi undeva foarte-foarte departe.Doua fete blonde, foarte firave, intr-un suv foarte mare, par in lumina farurilor papusi livide , total inexpresive si de-a dreptul fantomatice.

Nu stiu cat des raman americanii blocati in traficul anului 2011, da’  am convingerea ca noi stam bine catre  excelent cu ambuteiajele de toate felurile si mi se pare ca facem progrese uimitoare la capitolul noncomunicare.Copiind pe nemancatelea un stil de viata la care nazlisem in taina de prea multa vreme, constatam acum ca are si multe hibe si euri,pe alocuri nu e tocmai moral si mai si ingrasa. Tot mai singuri, in celulele noastre metalice la purtator tot mai moderne, asteptam uitandu-ne in gol.

Incep sa ma intreb cum era inainte a incepe sa ne americanizam, dar ma palesc violent niste amintiri  „partial color”, despre cat de palpitanta era calatoria catre casa intr-un autobuz desalat in anii optzeci. Cate zvacniri, trairi, grairi si urari de bine si de sanatate se consumau in acea masa compacta de oameni care se luptau pentru un loc pe scara… Ce vremuri! Cata comunicare!

Si nu ajung la nici o concluzie cu toate trairile si netrairile si intrebarile astea, pentru ca prind o zvacnire in coloana, un salutar clipocit verde al semaforului, un strecurat mai feminin in coasta unui mertan cu aplomb si uite cum am scapat din coloana stopurilor rosii…uraaa!…am ajuns in coloana care se misca, incetut-incetut, da’ se misca!

… si cum tocmai ma gandeam: o sa ajung acasa, o sa mananc ceva cald, n-o sa citesc, ca nu ma mai tin ochii, da’ poate prind un film dragut…

 
13 comentarii

Scris de pe 27 Octombrie 2011 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , , , , , , ,

realizari

Astazi vreau sa vad doar partea plina a paharului. Asa ca m-apuc sa inventariez izbanzile zilei de azi, nu cumva sa uit cat mi-e de bine:

1. Astazi, dupa numai patru luni si saptesprezece zile de la inceperea demersurilor, am semnat contractul cu Electrica. Eroii povestii : un apartament racordat la retea acu cincizecisidoi de ani, si doo firme -una care pleaca, alta care se muta in locul ei. Toata distractia cu rocada beneficiarilor m-a costat doar 470 de lei (patrumilioanesaptesutemiileivechi pentru nenumarate taxe si taxute de avize si avizute) o gramada de neuroni decedati prematur si inutil, o criza de isterie cu haulituri si vreo doua mai marunte, cu invective si blesteme moderate. Dar am contract de furnizare cu insasi Electrica! Sunt tare, sunt foarte tare!

2. Astazi am primit un nou credit card de la banca. E bonus de consolare ( 😀 ) pentru ca, oarecum fara preaviz, mi-au redus linia de credit. „Si nu uitati sa cautati prin sertare si sa ne aduceti  70 de milioane de lei. Cum, e sfarsit de trimestru si trebuie sa dati si statului o caruta de bani? Cee pacat! Uite, noi, baieti buni, venind mereu in intampinarea nevoilor dumneavoastra, va sprijinim in eforturile de propasire a economiei nationale! Luati de-aici un cardulet dragalas, cu limita de 100 de milioane, ce-i drept c-o dobantica doar cu uun pic mai mare ( 😀 ), sa nu ziceti ca va bagam umbrela-n coaste!  Mergeti la bancomatul nostru, da, da, cel de la iesire, scoateti leutii cash si depuneti-i la casierie. Si uite-asa ati scapat de-o bucata din linia de credit si v-ati facut si c-un card dragalas, foarte, foarte feminin! Si ceva comisioane. Si ceva dobanzi. Si multa consideratie din partea noastra.

3.Astazi am avut si-un control de la Garda. Nu de la cea de fier, Normal ca de la Garda Financiara! Scor: 1000 lei (zecemilioaneleivechi). Baieti draguti si amabili. N-au strigat la noi, n-au injurat si nu ne-au batut. Au cautat in acte, le-au placut dosarele, erau ordonate, se vedea cu ochiul liber ca ne straduiam sa fim corecti, ne-au si complimentat, da’ pana la urma tot clasicul registru de casa si-a spus cuvantul. Putea fi si mai rau. Deci mai bifez o reusita!

4.Pe drum de noapte catre casa, cu halta la market, simt nevoia sa-mi ofer o recompensa, dupa atatea realizari. Asa ca-mi cumpar o kalanchoe oranj, obraznica de numai poate, infipta intr-un degetar de pamant. Dupa ce trec de casierie se produce un ambuteiaj major printre marfurile din cosul meu, asa ca pe cand ajung la masina mititica e cu roatele la deal, sifonata bine. Adica rau. Adica foarte rau. Daar… nu e rupta de tot!

Gata! Dupa atatea chestii bune ma duc sa ma culc. Ca nu vreau sa mai realizez cine stie ce!

L.E. Ca de mult n-am pus o cautarea zilei: poze cu pantofi cu toc inalt frumosi”

 
14 comentarii

Scris de pe 19 Octombrie 2011 în de-a naibii

 

Etichete: , , ,

disizit

Asta e tot ce-am mai recoltat din straturile mele rebegite. (Sa nu creada altii ca au motive de complexe gradinaresti din pricina mea 😀 ).

De fapt nu e chiar tot: au mai ramas vreo 2-3 randuri de ceapa verde firava si infantila, cu care chiar nu stiu ce sa fac. N-am ce culege din firisoarele  precum firul de par, dupa cum e vremea nu prea au sanse sa se invartoseze, iar peste iarna nu stiu ce sanse au sa treaca.

Si-a plouat mocaneste toata ziua. Si vantul mi-a fluturat pletele balaie (o laie!) subtirel si rece si incredibil de eficient, ba insinuandu-se languros pe dupa spondiloza zgandarita, ba impingand la gramada turma de nori incredibil de pantecosi si cenusii.E tot mai evident ca intram in zona noptilor inghetate si-a zilelor reci, de toamna adevarata, nu de izmeneli de parada, ca pana acuma.

Aproape toata ziua mi-am tot adus in casa florile din jardinierele de exterior. E destul de mult de lucru cu ele: trebuie curatate, deparazitate de ultimele ramasite de musculite (le doresc in continuare sa dea o molima-n ele si sa moara toate-toate, bestii cu aripioare albe!), apoi tunse, unele mutate in alte vase, facut loc in garaj si pe holul de la intrare,  udate, cantate si descantate sa doarma somn de frumusete peste iarna.

Apoi trebuie facuta curatenie dupa mizeria rezultata din miscarile de trupe, adunat pamantul risipit, spalate vasele ramase goale, tocate resturile vegetale…si parca te doare sufletul sa maruntesti pentru compost ultimele flori ale acestui an.

Nu pot sa nu-mi amintesc ca in fiecare primavara, cand vad cum brusc si dintr-odata o mierlesc aproape toate florile bibilite iarna intreaga, ma jur ca e ultima data cand o mai fac. Pentru ca in toamna urmatoare sa nu ma-ndur  sa le las sa moara fara sa mai incerc inca o data. Poate macar de data asta…

 
12 comentarii

Scris de pe 15 Octombrie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , , ,

incapatanari si revelatii de inceput de octombrie

De dimineata m-am trezit cu capul mare si greu si cu incheieturile intepenite. „Ale tineretii valuri” am marait duios realizand ca, de fapt, rezonam meteosensibil la ceea ce se intamplase deja. Ajunsa-n fata ferestrei mi-au trecut instant toate cele dureri si intepeneli , pantru ca da, oameni buni, la Cluj in sfarsit a plouat! Nu suficient (ar trebui sa toarne peste noi neintrerupt o saptamana ca sa astampere setea pamantului) dar absolut salutar!  Aerul e mai respirabil, praful molcomit, vegetatia (cata a mai ramas) mai proaspata, culorile mai vii.

Tur rapid relativ matinal prin zona agricola. Toate sunt pe trecutelea. Toate sunt tot mai mici. E tot mai vizibil, mai concret, modul in care viata se pregateste sa se retraga catre adancimea pamantului.

Mai sunt cateva care se incapataneaza sa-si vada mai departe de treaba.

Catre amiaza ma mana nevoia de-un shoping gospodaresc . Si stand eu cuminte la un semafor la margine de oras, privind pierdut catre Apusenii fumurii roscati insinuati discret la orizont, ma simt dintr-o data pocnita vehement undeva in regiunea fiintei mele de-o stare de  bine  cu cer plumburiu, cu-n pic de vant si-un strop de frig, si-un gand extrem de confortabil: A VENIT TOAMNA! Stiam c-a venit, i-am tot vazut semnele, m-am uitat si prin calendar … da’ abia acum am simtit-o cu adevarat. Ca in fiecare an, in corul general de regrete dupa vara trecuta, mi-e un pic rusine sa recunosc … Ei, asta e, altii au pacate mult mai perverse… mie-mi place toamna! De fapt imi plac toate anotimpurile. Fiecare are ceva care ma bucura si ma face sa-l astept cu nerabdare.Cred ca parcurgerea alternantei lor imi starneste mereu curiozitatea si uimirea si multe alte sentimente.

Dar mai mult si mai mult dintre toate imi place toamna.

 
14 comentarii

Scris de pe 8 Octombrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , , , ,