RSS

Arhivele lunare: Decembrie 2012

între ani

A fost un an lung (pentru unii doar o juma’ de an, da’ hai să nu ne pierdem în detalii), în care s-au întâmplat foarte multe chestii. Bune, foarte bune, relativ bune și se poate și mai bune. Acum ne tragem puțin sufletul de-atâta bine, să pășim fresh și fără riduri în anul ăsta care tocmai se pornește.

30.12.12 001

(Să nu credeți cumva c-am adormit în post, pur și simplu medităm cu ochii închiși!)

Dacă nu ne vedem in următoarele zile vă dorim (adică noi, gașca de balauri mari și mici) :

LA MULȚI ANI, BANI ȘI TRĂIRI POZITIVE !!!

(Adică să fiți foarte fericiți!)

 
16 comentarii

Scris de pe 31 Decembrie 2012 în de viata

 

Etichete: , ,

vacanta. acasa. dis de dimineata

Pe la 11 a.m.

22.12.12 009

22.12.12 010

 
15 comentarii

Scris de pe 30 Decembrie 2012 în blanosii, de viata

 

Etichete: ,

postapocalipsa

În 21.12.2012, după ce soarele s-a incăpăţânat să răsară, plasticul a continuat să fie plastic, curentul să curenteze, netul să fie net şi feizbucul să socializeze (numa’ telecomanda mea n-o mai apărut veci), după ce a trecut şi ora 12,12 şi mi-am plătit şi ultimul impozit, nu mi-a mai rămas decât un singur hop în calea fericirii: s-o văd aterizată pe de-a-ntregu’ şi cu totul şi cu totul nevătămată pe balaurishca a’ mică. C-aşa-i place ei, să toace nervi de balauroaică-mamă fix de apocalipsă!

Pe cale de consecinţă, dupa o şoferească luptă lungă şi îndârjită, de traversare a oraşului la ceas de maximă vojgăială, mă aflu, alături de mulţi alţii în holul aeroportului, aşteptând. Cum sindicaliştii francezi au găsit ei de bontón să pună de-o grevuţă, nici măcar nu mai importă pentru care anume motiv, că ştiu destule, mai ales de sărbători şi în preajma marilor vacanţe, sosirea cursei de Bauvais se cam încalecă cu sosirea cursei de Munich şi o cam dă încurcată şi pe după cursa de Luton… Mulţimea celor care aşteaptă (părinti, copii, iubiţi, iubite, amici, bunici si alţi aparţinători) freamătă la fiecare deschidere a uşii de la „arrivals”, mereu alţi si alţi călători apar în cadru căutând din priviri feţe cunoscute, suspansul se prelungeşte, iar atmosfera e tot mai încărcată de nerăbdare.

Proaspetii aterizaţi nu-s foarte diferiţi între ei. Puţini francezi cu trăsături africane, niscai englezi si nemţi mai asiatici, în rest români sadea, trăiţi, şcolarizati, munciţi prin cele zări europene. Vârsta face diferenţa între reacţiile sosiţilor. Cei mai neinhibaţi şi mai adevăraţi sunt copiii. Interdicţiile semnalizate prin tot felul de marcaje nu par să funcţioneze pentru ei, aleargă către cei dragi, râd cu gura, cu ochii, cu lacrimile. Tinerii mimeaza detaşarea, sunt emancipaţi, au vazut depărtarile şi n-au timp de efuziuni sentimentale, au tinuta accesorizată obligatoriu cu -măcar- o geantă cu laptop. Şi-un smartphone ţinut neglijent (dar strâns) în mână. Vârsta mijlocie excelează prin numărul de bagaje de mari si foarte mari dimensiuni si etaleaza cele mai obosite si mai tracasate fizionomii. Seniorii par mai degrabă miraţi de ceea ce tocmai li s-a întâmplat şi încă foarte mobilizaţi pentru a ajunge chiar acasă, în penele lor.

Se lasă cu îmbrăţişări grăbite, îmbraţişări încleştate, strângeri de mâna şi zâmbete formale…De undeva dintre precedentele asteptări se insinuează o amintire vie: cândva, în vară, în mulţimea celor care îşi aşteptau sosiţii, se particularizase un personaj, hai să-l numim exotic, un respectabil domn între 50 si 70 de ani, cam pe la un metru jumate (incluzând şi tocurile înălţate ale pantofilor de lac şi  pălăria neagra, cu boruri largi ) cu aer de obergheneral, ce se fâţăia  nerăbdător şi indiferent la privirile amuzate pe care le stârnea.  De dupa uşa care separă sălile aeroportului şi-a făcut apariţia un tânăr înalt, bine legat, cu frizură în stil gogosar, nădragi mulaţi, tricou mulat, frumuşel, superficial şi necopt. Din doi paşi a ajuns lânga micul domn şi aproape i s-a aruncat in braţe. Cei doi s-au contopit într-o îmbrăţişare foarte ciudată… băiatul acela cât un perete plângând zguduit, prăvălit peste omuleţul firav, devenit cumva foarte înalt în micimea lui, temelie, reazem şi forţă ocrotitoare. Imaginea lor, contopiţi în durere şi complet izolati în toată mulţimea aceea, m-a urmărit multă vreme.

Şi cum ziceam, aştept balaurishca a’ mică. Să tot fie vreo trei luni de când n-am mai apucat să pun mâna pe ea. Uşa aia blestemată, prin care nu se vede mai nimica, se tot deschide si se închide, apar alte si alte siluete şi figuri, nici una care să-mi spună ceva. Încep să mă ambalez. Nu prea pare să mai fie animaţie dincolo, la bagaje… Măăăi, să vezi c-o pierdut avionul!  Fiori reci de îngrijorare iritată încep să-mi dea tarcoale: dacă o făcut una ca asta… vai şi-amar  (neuronii încep să se lovească unii de alţii, haotic, sinapsele o iau la vale) … pfoai ce-i fac … iooi ce-i fac … Chiar asa: ce-i fac? Şi-n timp ce tocmai nu ştiu pe care pantă să-mi dau drumul (spaimă c-o păţit oarice, furie c-o făcut aşa o nefăcută) numa’ ce-mi apare, ca o rază mare, însăsi multaşteptata! Întreagă, nevătămată, puţin palidă, da’ zâmbitoare!

Ooooocheeeei! Ce ziceam? Apocalipsa? Care apocalipsa? Ia mai lasaţi-mă cu prostiile astea!

 
13 comentarii

Scris de pe 27 Decembrie 2012 în de viata

 

Etichete: , , , , , , , , ,

urari

Dragelor si dragilor, in iarna asta sarbatorile s-au pravalit peste mine cu asa o viteza ca nici n-am apucat sa bag de seama ca mi se intampla una ca asta! Chiar nu stiu ce-o fi fost in capul meu (apocalipse, declaratii, aeroporturi, telecomenzi si alte cele) ca m-am pomenit in prag de inserare de Ajun  luptandu-ma cu bradul, globurile si beteala aproape fara sa-mi vina sa cred ca a venit timpul sa mi se intampla una ca asta!

Asa ca spasit intarziata va urez eu voua:

Craciun frumos si imbelsugat sa aveti, sa va fie calda casa si mai ales sufletul!  Si sa-i simtiti pe cei dragi aproape, oriunde s-ar afla ei!

24.12.12 004

 
15 comentarii

Scris de pe 25 Decembrie 2012 în de viata

 

21. semne

Până în 21 decembrie trebuie depuse toate declaratiile fiscale.

Până în 21 decembrie trebuie plătite toate impozitele.

Fix în 21 decembrie zic unii că se termină cu lumea asta. (De aici incolo versiunile se bifurcă: unii zic că cu asta basta, alții zic că  distracția de-bia acuma-ncepe, punem de-o altă dimensiune, mai spirituală, mai roză, mai suplă si cu picățele, fie-le gura d’aurită.) In sensul acesta, cică n-o să mai avem lumină pe cer trei zile (da’ lună o sa ne dea noaptea, oare?), gata cu curentul electric, gata cu televizorul, cu netul, feizbucul si cu tot ce e de plastic. Uite-asa vom afla cum trăiau stramosii nostri, dacii si romanii!

Acumaa… de ce să vă mint? … eu parcă simt ceva-ceva, asa, niste previuuri:

– am avut parte de niste scurte pene de curent, doar cât sa se stinga calculatorul si să se ducă hia tot ce-am lucrat o bucată rotundă de vreme,

– netu’ mi l-or taiat la un moment dat fără de vreun preaviz, fix asa ca la apocalipsă, că li s-o părut lor că n-as fi plătit o factură, desi o plătisem

– am pierdut două telecomenzi.

De fapt sunt tot mai convinsă că vine sfârsitul lumii. La viața mea am pierdut foarte multe lucruri, am pierdut oamenii dragi, prietenii, bani, ocazii, trenuri si alte cele.

Da’ telecomenzi niciodată.

Două!

Sursa foto: jurnalul.ro

Sursa foto: jurnalul.ro

 

 

 

 
27 comentarii

Scris de pe 19 Decembrie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

de iarna

Cred ca e clar precum lumina zilei ca sunt un tip tot mai bine16.12.12 009ca am o blana tot mai grozava

16.12.12 010
iar atitudinea e tot mai de sef.

16.12.12 011

Bineinteles, cand nu e mama prin apropiere.

Dealtfel, am ajuns la concluzia ca si iarna e o chestie ok.

Am, asa, o stare, de bine…Propun un cantec vesel sa cantam

 

 

 

 
13 comentarii

Scris de pe 16 Decembrie 2012 în blanosii

 

Etichete: , ,

pseudo studiu de caz

In vestiar, la bazin. Mama danubiano-pontică, s-o numim de-aici-șa MDP, are două fete. Una de vreo 8-9 ani, alta de vreo 5. Frumușele ca doua păpușele, cu personalitate, aplomb si personalitate ludic-revendicativă. Incearcă să le bage pe amândouă odată la dus, în acelasi separeu, pentru o spălatură la două maini,două fete si-o mămică, da’ nu-i reușeste. Cea mică nu vrea. Nu-i place la înghesuială, ea vrea separat. Cea mare suportă stoic toată săpuneala, cu conditia să nu-i dea jos costumul de baie, că-i e rusine, c-o vad tantile. Cea mică se strecoara în alt separeu, dă drumul la apă, care se nimerește a fi rece, așa ca urlă ca din gura de șarpe. MDP o înșfacă de-o aripă și încearcă din nou s-o înghesuie la comun, da’ ea nu și nu, dorește tratament separat, așa ca pana una-alta asteaptă pe culoar, bâzâind și uitându-se fioros la restul lumii. In scurt timp sora mai mare apare trasă din cap pana-n picioare într-un uriaș prosop. A’ mică descoperă că tocmai i-a folosit prosopul preferat, așa ca pune din nou sirena la maxim. MDP o plantează plocon pe cea mare pe-o bancută, langa un calorifer, îi șuieră un „de-aici nu te miști”, o înșfacă pe aia mică și dispare cu ea la dușuri. Cea mare se apucă de bâzait, că întotdeauna mama face cum vrea aia mică, nu cum vrea ea. Din încaperea cealalta se-aude vocea iritat-plângăcioasă a mamei amenintând-o pe artista independenta „dacă nu stai cuminte eu te las sa te speli singură!” Cea mică conchide ca e un pic obosita de atata initiativa, așa că se liniștește cateva minute. Pana la urmă apare infofolită într-un prosop identic cu al surorii ei, toată numai ochi și obraji trandafirii. In spatele ei, c-o figură placid-încercanată, se prelinge mama. Urmează ritualul imbrăcării: patru șosetute, doi chilotei, două maieuașe, pantalonași, bluzite… fetele s-au liniștit, sunt destul de participative, întind cand o mană, cand un picior, se mai inghiontesc, asa fratește, mai chicotesc. Urmează etapa superioară a uscatului parului. MDP cotrobaie putin intr-o sacoșă uriașă, in mod clar dotată cu chestii pentru absolut orice situatie, și scoate – nu, nu o rachetă aer-sol – un uscator de păr ultraperformant și două sandviciuri.Fetele mănanca voiniceste, râd, dau din picioare, mama le uscă pletele balaie in paralel, ca să nu iasă cu suparare. Mă surprind trăgand cu ochiul la grup. Mi-e putin milă de MDP,  e întru totul grijulie și devotată, hotărată să le facă pe toate si a naibii de obosită să le facă pe toate. Pe intreaga derulare a actiunii n-am văzut-o schitând nici macar un proiect de zambet, nici o palidă relationare cu cei din jur. O văd cumva captivă in maternitatea ei, și nu pot să nu mă gândesc, cu compasiune, că greul abia de acum se apropie, putine anotimpuri o mai despart de etapa crâncenă a pubertătii fetelor.

In acelasi timp, maman français, s-o numim pe scurt MF, dotată și ea cu doua fetite, cam de aceeasi vârstă (poate cea mică e un pic mai mică) vorbeste la telefon, în timp ce se imbracă. Da, ea pe ea insăși. Si fetele se imbracă. In timp ce-și trage pantalonii, cea mare se uita cam mirată la agitatia celuilalt grup. Cea mică se lupta indârjit cu niste ștrampeli foarte rebeli, care nu vor cu nici un chip  să nimerească piciorul care trebuie. Sora nr.1 observă și-i sare in ajutor. Intr-un interval de timp record fetele sunt imbrăcate. Cea mare incepe să-și usuce parul. N-are prea multa răbdare, consideră rapid ca și-a rezolvat coafura, asa ca trece la „aranjarea” părului scurt si ciufulit al celei mici. In urma acestei actiuni frătesti cea mica devine și mai ciufulită, toată e numai smocuri si creste rebele. Uitându-se in oglinda, le umflă râsul pe amandouă.  Mama, continuand să sporovaiasca melodios la telefon (a mai observat cineva felul cantat in care isi modulează frantuzoaicele vorba, de parca ar ciripi o șansonetă ?) trece la verificări. Nu, cea mare nu e bine uscată … urmează o privire cu geană ridicată, fetita oftează cu botic și, cam impotriva vointei ei, trece la finalizarea procesului tehnologic de uscare a propriei podoabe capilare. MF incheie convorbirea telefonică și preia desăvarsirea uscării ăleia mici. La final se face o clacă, toata lumea participă la strângerea tuturor slapilor, căstilor, prosoapelor, costumelor, sampoanelor, colacilor si altor cele, maman mai dă o ultima verificare finală cu retuș, incheie un nasture, ridică un pantalon, etc. Al fine transmite fiecăreia dintre fetele ei câte un grand bisou, le incolonează și părăsesc vestiarul, nu înainte de a saluta în cor „la revedere”. In urma lor, de pe culoar, se aud chicoteli.

Mama danubiano-pontica abia opreste uscatorul de par. In jurul ei e  o mare de lucruri si lucrusoare de adunat. Fetele s-au cam plictisit de-atatea preparative, asa că tare mă tem că pun de-o ceartă.

Plec si eu si mă abtin sa trag vreo concluzie. V-am spus, e un pseudostudiu.

Pe un caz absolut real.

sursa foto - peteavaro

sursa foto – peteava.ro

 
31 comentarii

Scris de pe 8 Decembrie 2012 în de viata

 

Etichete: , , ,