RSS

Arhivele lunare: Decembrie 2011

încă puţină zăpadă

Hai c-am mai prins un pic la tastatura 😀

Ieri a nins! Asa, sa nu iesim din 2011 cu suparare c-am avut parte doar de-o fulguiala tematica.

De cu dimineata prietenele mele, amandoua, ma asteptau pline de entuziasm sa ne jucam cu iarna.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Si ne-am jucat si ne-am distrat grozav pana la urma: Ciupi a dat o raita grabita prin mahala, sa culeaga impresii de prin toti boschetii si de pe dupa toate gardurile, eu am curatat curtea si drumul, si-am mai zburlit si scuturat pomii si tufele ingreunate de-o zapada tare frumoasa, dar grea, apoasa.

 

 

Discret, de dupa foste si actuale santiere, un colt de padure (tot mai ingust, parca tot mai departat) imi face semne discrete

E cam cald, n-o sa dureze mult zapada asta, dar deocamdata aerul e tare si miroase grozav si e iarna si e bine… frumoasa intampinare pentru anul ce va sa vina!

 
26 comentarii

Scris de pe 31 Decembrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , , , ,

aho, aho

Ca un făcut, odată cu sărbătorile, in casa plină de leptopişti se face coadă la jaful ăsta de pe care scriu eu, iar când imi vine cu greu şi mie randul, netul face fiţe, se târaie cu pâlpâieli şi dă ochii peste cap din cinci in cinci minute. Aşa că, oameni buni, eu vă zic de pe acum, că mai târziu nu stiu daca mai apuc:

LA MULŢI ANI, S-AVEŢI PARTE DE-UN AN NOU BUN, FIX ASA CUM VI-L DORIŢI !

 
7 comentarii

Scris de pe 26 Decembrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , ,

fulguiala.semne.iarna

De dimineata fulguia. Nu cine stie ce.

 Acolo, cativa fulgi, cat sa nu ne mai plangem ca n-am avut noroc de ninsoare in decembrie.

„Decat nimic, bun si-atat!” mi-am zis filozofic, amusinand precum Bisi aerul tare si rece si bun din gradina pudrata c-un praf de zapada.

Mai pe seara, cautand aiurea dau peste niste traditii de prevestiri de timp :

Dacă începutul lui decembrie va fi geros, tot aşa va fi zece săptămâni. ♦ Dacă în decembrie e ger bun, atunci va fi vară secetoasă şi călduroasă, iar dacă în luna aceasta va fi vremea domoală, vara va fi ploioasă. ♦ Când câinii latră la lună urmează ger mare. ♦ Gerul şi neaua din decembrie vestesc grâu mult. ♦ Indrea geros aduce an mănos. ♦ Crăciun negru, Paşti albe. ♦ De va fi Crăciun ploios, vor fi Paştile friguroase. ♦ Moş Crăciun zăpădos prevesteşte an mănos. ♦ Când porcii de îngrăşat mănâncă bine, va fi timp senin (da, stiu, asa mi se intampla si mie 😀 ) ♦ De se arată multe gâşte sălbatice şi iepurii se apropie de sat, va fi iarna grea. ♦ Spălarea cu prima neauă se crede că face fetele frumoase şi drăgăstoase. ♦ Dacă va ninge în Indrea, va ploua mult în Cireşar, de nu poţi săpa cucuruzul de moale, iar de va fi ger în Indrea şi vreme bună, atunci în Cireşar va fi secetă mare, de nu poţi săpa cucuruzul de tare ce e locul. Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009

Si-ncep sa ma intreb daca frigul de la inceputul lunii se poate chema „ger bun”, daca ploaia de-acu’ cateva zile si semininsoarea asta ponteaza la un „decembrie zapados”, daca… Prea multi daca!

Mai caut. Ceva, orice, un semn, o promisiune. Vreau sa simt apropierea Craciunului.

L.E. Bineinteles ca pana la amiaza nu mai ramasese nici urma de zapada. Pe cand ma consolam ca, totusi, a fost mai mult decat deloc mafalda mea meteo imi creeaza o emotie vie si intensa: cica o sa ninga de Craciun!

 
16 comentarii

Scris de pe 21 Decembrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , , ,

sa revenim la chestii mai serioase

Si ce oare altceva ar putea fi mai serios decat o harjoneala sanatoasa de weekend?

Se incepe cu o incalzire generala, cu alergare usoara si joc de glezne.

Se trece apoi la chestii mai serioase, cum ar fi un concurs de fluturari.

Ciupi, ambitioasa si foarte involburata, se-avanta intr-un sprint gratios cu fluturare compusa de coada.

Si-i iese atat de bine, incat blonda e convinsa c-o sa-i zicem „Lady Flu” de-aici incolo. Dar Bisi vine tare din urma si executa, cu mult aplomb, un pas saltat barbateste, cu tractiune pe fata… si-i ies niste fluturari de urechi de mai mare merveiul! Juriul de balauri e in delir,  asa ca sarmosul isi adjudeca titlul de campion fara nici o problema.

Stabilita fiind ierarhizarea la noi in trupa, se incearca o atragere a echipei vecine de ciobani internationali cu blana deasa si basi din vocatie, in lotul largit de haulitori la drumul mare.(Intrecerea  pe mahala „latratura cea mai furibunda adresata cifelor cu beton” a debutat de cateva zile, iar participantii sunt tot  mai devotati cauzei, inclusiv eu am avut o tentativa de discutie telefonica cu un sef de santier soldata cu vocalizari dizarmonice si promisiuni eculubrante ).De dupa gard nu vine nici un raspuns, semn ca ciobanii, altminteri baieti sufletisti si buni latratori, fie nu-s pe-acasa, fie is in pauza de masa, asa ca haitasii mei raman mofluzi si sparg gasca.

Ciupi se enerveaza, face botic, ba se mai si incrunta … isi da seama ca face riduri tot mai mari

 asa ca se oripileaza brusc si vine in casa. Unde ii ia la rand pe Base si pe Boc (va las pe voi sa ghiciti care-i Base si care Boc), ii scarmana bine, ca s-ar putea sa fi fost obraznici intre timp, ii spala bine-bine pe sub codite si pe boticuri, dupa care ii aliniaza frumos si se uita toti trei la filmul cu Ci-ua-ua (strasnic film, ar merita un Oscar!).

-Nici macar sa nu te gandesti!  imi spune Bisi cand incerc sa-l recuperez. Eu n-am mai inspectat curtea asta de vreo doua zile!

Asa ca face brusc stanga-mprejur amusinand plin de abnegatie.

– Nu pot sa cred! Da’ chiar nu pot sa cred!

-Sa stii c-a fost pe-aicea!

– MishuPishuChioru a fost pe-aicea! Bine ca m-ati tinut prizonier in casa, in timp ce cotoiul cel gras si nerusinat trecea nestingherit pe teritoriul MEU!

De la aceasta descoperire e foarte suparat pe noi si pe ea soarta. Ca sa-l aducem in casa a trebuit sa-l ademenim c-un os. Voia sa patruleze pana se lasa-ntunericul, sa nu mai pateasca o asa rusine,

 Acum toata lumea s-a linistit. Mai avem si maine o bucatica de weekend.

 

 

 
10 comentarii

Scris de pe 17 Decembrie 2011 în blanosii

 

Etichete: , , , , , , , ,

cea mai portocalie portocala

In ton cu precedenta poveste, v-o zic numa’ pe asta si dupa aia ma las de chestii lacrimogene, ca nu e stilul meu.

Ianuarie 1990, imediat dupa sarbatori. La un semafor, intr-un autobuz neasteptat de putin aglomerat, lafaindu-ma pe-un loc pe scaun, cu capul rezemat de geam (ca betivii), priveam strada. Mai bine zis oamenii de pe strada. Intotdeauna mi-a placut sa privesc oamenii de pe strada. Sa-ncerc „sa-i ghicesc”, sa brodez povesti pe seama lor. Cocotate pe un parapet trei siluete filiforme atrageau atentia. Trei boschetari: doua copilandre si-un baiat un pic mai rasarit, ingrozitor de zdrentarosi si de murdari, imbacsiti de jeguri stratificate, devenite lucioase. Parca tocmai iesisera dintr-o afumatoare,  sa traga un gat de aer curat si sa vada ce se mai intampla prin lume, iar lumea se uita contrariata la ei, neobisnuita pana atunci cu personaje dintr-astea prin buricul tragului.

Baiatul decojea cu gesturi lente o portocala. In ianuarie 1990 o portocala avea o cu totul si cu totul alta greutate – si dimensiune morala! –  decat are in decembrie 2011, dar asta e o poveste prea lunga asa ca am sa revin la baiatul cel murdar: in mainile lui negre portocala aceea era cea mai incredibil de portocalie portocala! Era chintesenta tuturor portocalelor ! Intreg ritualul descoperirii pulpei dulci si acrisoara si parfumata a fructului parea sa se deruleze cu-ncetinitorul. Cele doua fetiscane, asezate respectos de-a stanga si de-a dreapta lui, asteptau cuminti, dar cu ochii in flacari. Cred ca daca soarele s-ar fi pravalit la picioarele lor n-ar fi avut ochi sa-l vada, atat de naucite erau de pofta!

Uitandu-ma eu asa concentrata la scena asta muta, o banuiala grea a-nceput sa se insinueze: „sa vezi ca nemenicul jegos o sa haleasca bunaciunea asta fara sa le dea o farama fetelor, numa asa, sa savureze pofta lor neputincioasa, numa’ asa, sa le-arate cine-i seful!” … si maamaa ce m-am mai infuriat, si cata fiere oparita a inceput sa circule in mine!

Intre timp semaforul s-a uitat la noi cu ochiul lui verde, autobuzul s-a pus greoi in miscare, si-am mai apucat doar sa vad, clar si fara echivoc, zambetul victorios al baiatului rupand exact in doua portocala si daruind cu un gest regal fiecarei fete cate o jumatate.

Cred ca lui ii ajungea bucuria lor.

Povestea e adevarata 100% si m-a ciupit cu vanatai de bucatica de creier care pune etichete. De cate ori ma simt tentata sa iau prastia, sau mitraliera, sau ciuperca atomica la cate o categorie mai larga de pacatosi, mainile incredibil de murdare si slabe ale pustiului boschetar impart o portocala infinit de portocalie fix in doua jumatati.

 
11 comentarii

Scris de pe 15 Decembrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , ,

raport cerere-oferta

Recunosc că am o politică foarte ezitantă in problema cersetoriei. Mi-e greu sa separ nevoia reală si disperată de profesia institutionalizata deja,practicată cand cu artă, cand cu sictir. Da, stiu ca nu e bine sa incurajezi nemunca, că multi dintre „nefericitii” cu palma intinsa sunt in realitate adevarati performeri ai simulării, cu venituri (neimpozabile!) mult mai substantiale decat ale mele… si totusi, nu pot să intorc capul de fiecare dată, mai si cedez, nu atat la texte si accesorii, cat mai ales la detalii: priviri hămesite, maini vinete de frig, aluri costelive, varstă etc. Dau banii si trec mai departe gandindu-mă că dacă am ajutat un om in nevoie e de bine, iar dacă am dat cativa banuti unui profesionist nu eu sunt proastă, el e bun.

sursa: bloguerillamarketing.blogspot

Vineri seara, mai pe seară decat sperasem eu, cand aproape să ies din birou, ma agraieste telefonic Balaura a Matură cu poruncă: „si să mai iei de pe drum si niste…si niste…si cateva…si vreo…” De parca pe marginea drumului creste la noi si cafea si carne pentru catei si detergenti si alte mizilicuri dintr-astea. Asa ca oftez, mai pun de la mine vreo 2-3 pozitii pe lista de cumparaturi si-o iau către casă pe rută ocolitoare cu haltă la hipermarket. Acolo … inghesuiala de vineri seara, marfă multă aruncată cam aiurea pe rafturi, nimeni pe cine să intrebi, colinde lălăite la instalatia de sonorizare, crăciunite sictirite cu oferte obosite,coadă la cantare, coadă (si şoc!) la casă, coadă la reviste, coadă la iesire. Mă doare capul, sunt iritata, mi-e foame si vreau sa ajung odată acasă. E deja un sablon, intotdeauna sunt obosită si iritată si flamandă cand fac cumparaturi. Cosul e plin (la naiba, trebuia sa cumpăr doar vreo 2-3 chestii), sacosele insuficiente, iar portbagajul de brotac furibund minuscul.

– Mă puteti ajuta si pe mine?

Brusc otetul care-mi colcaie prin vene in loc de sange imi invadeaza creierul. Adică nu merit nici măcar un pic de vrăjeala? Par o victimă chiar atat de sigură?

– Cu ce?

Intreb sec si brutal, ridicand privirea din cos si infingand-o dur in ochii in ochii solicitantei. Mi s-a spus ca e de mare efect figura asta, ca am o alură foarte agresiva si intimidez cand imi reuseste. Sunt convinsă ca de data asta mi-a iesit pentru ca femeia din fata mea face un pas in spate si incepe sa se balbaie. Nu se astepta la reactia asta.

De fapt suntem amandoua surprinse. Are in jur de 50 de ani. Este corect imbrăcată, modest dar grijuliu si curat. Nu bălăngane nici-o mană sau picior, nu etaleaza sau mimeaza nici un handicap induiosator. Nu tine in brate nici un copil, nu taraie dupa ea nici un caine olog. Nu are nici macar un text grijuliu pregătit dinainte.

– Ăăă … (o văd cum se chinuie sa formuleze) … ăăă… (fata i se congestioneaza, ochii coboara fortat, nu reuseste să-mi sustina privirea)… să-mi iau ceva de mâncare…

Alcoolică! – pun eu, in forul meu interior diagnosticul. Proaspăt decazută si incă neobisnuită cu cersitul. Dar in nevoie reală. Nu, n-o să-i dau bani, risc prea mare de părăduit pe băutură, caut din privire ceva de mancare. Dar in harababura din sacose si portbagaj si cărucior cam greu sa gasesc ceva rezonabil. Asa că mă intind să-mi iau poseta de pe bancheta din spate, să-i dau -totusi- niste bani. Intre timp roticutele din creier proceseaza … nu prea are figura buhăita, nici nu emana parfum de doagă . Pe cand mă intorc … a disparut! Cred că am o figură perplexă. Chiar nu mă asteptam la una ca asta. O identific la un moment dat disparand in multime, cu un pas tot mai lung si mai iute… aproape fugind. De cine, de ce? Oare de ce ma simt asa de meschina?

Din acel moment imaginea ei disparand grabita printre oameni, cu umerii adusi si fugind parca de sine, pur si simplu ma bantuie, oricat imi gasesc circumstante atenuante!

Si intrebarea : „oare cat de foame i-o fi fost?”.

 

 

 

 
22 comentarii

Scris de pe 10 Decembrie 2011 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , , , , , , , ,