Pana la urma am reusit, cu totii, sa depasim frustrarea si amocul. Rosiile s-au pus pe creascut , eu le-am ingrijit cu drag, patrula blonda a patrulat cu maxim devotament.
Si numa’ ce m-am pomenit c-o gradinuta frumoasa coz!
Cu rosii vanjoase, verzi-verzi-verzi, saltandu-se pe araci cu un aer regal, sanatoase tun! E drept ca nici eu n-am stat cu mainile-n san: le-am dat la tratamente bio de le-am cam mutat nasul! Macerat de urzici, macerat de tataneasa, macerat de parul porcului, cocktail de urzici-tataneasa-parulporcului… hai și-o zămădârcă de găinaț de găini de la munte…
Si mări creștea grădina mea, dacă nu pe lung si pe lat, da’ pe-năltime cat incăpea, mai ceva ca-n povestile cu zane! (Recunosc, la varsta din buletin puteam gandi mai putin magic, da’ n-am ce face, dacă nu m-am copt la mansardă pană acuma, slabe sperante de-acuma-ncolo!)
De cate ori treceam printre straturi mă pomeneam notand in memorie să nu cumva sa uit la anu’ să pun la-ncoltit muuulte seminte de floarea soarelui, ca tulai Doamne mult stiu sa-mi placă! Pe cele din vara asta le-am obtinut la-ntamplare, din niste resturi de seminte puse terapeutic la germinat de care-am cam uitat, asa că pană la urmă, in loc s-ajunga in salată si-au văzut de crescut prin jardiniere si ghivece, via margini de strat. Neapărat o sa mai pun prin grădina la anu’!
Bineinteles ca s-au mai intamplat si alte chestii prin gradina
Castravetilor nu le-a mers deloc bine. Nici nu prea aveau sanse,din moment ce i-am inghesuit la margine de strat de rosii, desi stiam clar ca astia nu fac casa buna impreuna! Dar cum spuneam, reconfigurare ratata, lipsa de spatiu, inghesuit rasaduri pe unde-am apucat … Saracii s-au straduit ei la inceput, dupa care au intrat in regres si s-au umplut de mucegaiuri, asa ca, dupa ce-am esuat in a-i întrema, i-am scos de tot, sa le scurtez chinul.
Sa revenim la rosii. Tare mai erau frumoase! Si, mai ales, incredibil de sanatoase! Ca iunie a fost ploios, da’ asta nu-i chiar asa mare scofala, ca la noi un iunie normal ploua, nu se joaca, da’ a venit si iulie, si-a tot plouat si-a fost cald si-a plouat si-a fost cald si rosiile mele erau tot sanatoase, nici urma de pata de mana, erau pline de flori, pana-n varf, la poale legasera rod tot mai rotund si tot mai greu, si-mi erau dragi de-mi venea sa ma culc colac pe sub vreji. La final de luna, dupa 25 (normal, ca tot contabilu’ din Romania) dupa ce mi-am facut bagajul, le-am mai tras o inspectie, am vanat cu ochi critic vreo urma cat de mica de mana, nimic dom’ne, nimic, asa ca le-am mai sorbit odata din priviri si-am plecat.
O saptamana am respirat aer curat, am urcat pe munti, am coborat pe sub, am mancat c-o disperare demna de cauze mai bune (daca vrea cineva sa manance mancare buuuna-buuuna si muuulta-muulta stiu eu o pensiune unde dormi domneste si e imposibil sa te tii de cure de slabire) si-am facut chinezisme qi. Si m-am intors acasa ca o floare zen, numa’ buna sa continui starea de emotie pozitiva printre straturile mele.
De pe terasa, de la numai cativa metri departare, totul parea ok (cred c-a sosit mimentul sa port ochelarii de distanta, fi-mi-ar naravul sa-mi fie), dar pe masura ce m-apropiam simteam ca aerul se tot rarefiaza, iar picioarele-s tot mai moi. Jaale, oameni buni, jale si teroare in straturi! Rosiile mele plesnind de sanatate,uitandu-se de sus la mine de pe araci, cu frunze verzi-verzi-verzi trageau sa moara! Cum s-a putut ca intr-o saptamana sa aiba sa treacade la stadiul de falnice prezente regale, sanatoase pana-n varful aracului, la stadiul de jalnice ruine nu-mi pot explica! Duminica dimineata plesneau de verde, duminica urmatoare galbejite-negrii, adio flori, adio etaje superioare, adio cateva plante intregi din care n-am mai avut ce salva.
In poza is deja cosmetizate. Oricum arata mai bine decat in realitate.
Partea pozitiva este ca mananc rosii. Dulci, carnoase, cu pielita subtire, gustoase.
E clar, nu mai poate fi vorba de o recolta de palmares.
Da’ nu-i nimic, nu-i nimic, la anu’…
(Si sa nu uit sa pun floare-soarelui. Multa floarea soarelui!)