azi: despre shooting session in gradina

Mai intai presteaza mama, ca exemplificare concreta a tuturor elementelor teoretice: alegerea locatiei, fundalul ca element de sustinere a storyului (era prea simplu sa zic povestii), postura (cap, labute, aliniere, coada, intreg), privire pierduta in zare. Ar mai trebui vorbit ceva despre roba, dar din motive de schimb de salopeta de vara cu cea de iarna nefinalizata inca, amanam partea asta pentru o data ulterioara. Deci:

Asta micu’, adica numitul Bobița Miorithycus von Beijing, nu prea e in forma acuma, avand el o treaba cu un gandacel care misuna prin zona.

Asa ca inevitabilul se produce, cadrul este ratat!  Sapuniera facatoare de poze reuseste sa consemneze pentru posteritate doar nivelul tot mai inalt de flocosenie al topmodelului in devenire.

Enervat, acesta paraseste platoul.

Pana la urma, prea insistenti fiind, ne captusim si cu o criza de personalitate (deh, adolescenta rebela!), ca de ce nu-l lasam in pace cand el vrea sa fie lasat in pace ?!

Adepti ai stilului modern de predare, mizam pe puterea exemplului: ia uita-te ce cuminte sta albinuta (viespea?) la pozat!

Si ce frumos zambesc merele din copac…

Pana la urma puterea ratiunii invinge, topmodelul isi aminteste o parte din elementele de teorie, ba chiar sudeaza niste etape … si trece direct la o atitudine ludic-elegiac-relaxata, care ii reuseste din plin!Hotarat lucru, asta o sa rupa toate copertele revistelor!

 

soferesti

De cu dimineată ajungem, eu si brotacul furibund, cu maare întarziere în parcarea din faţa Sălii Sporturilor. Acolo – înghesuiala neasteptată: tot felul de camioane, care mai de care mai barosane si mai încărcate, amplasate lejer haotic, cam de-a cherestulu’ drumului. Mda, e clar, iar punem de-un Septemberfest, cu muzică, zbânţuială, tarabe, prosoape cu leoparzi din China, kurtoşi, sfârâială de mici, tiribombe, înghesuială si bere, muulta bere!  No, asta e, deocamdată mă strecor printre doi mastodonti în curs de descărcare, trag brotacul furibund cât mai pe-o margine, să nu încurce pe nimeni, îi zic „şăzi mumos puiule, că ăştia numa’ se fac, nu te chiar papă” şi-o iau voios, în tropăit sprintar, către bazinul din parcul universitar.

La bazin: rai! Apa numa’ bună, înghesuială nici vorbă la ora asta, aşa că m-apuc să fac talente pe înotatelea, în toate stilurile pe care le ştiu sau nu le ştiu, că eu vreau să mă antrenez -la aceeaşi strigare- cardio, stretching, callanetics, să slăbesc, să fac muşchi şi să mă bălăcesc. Aşa că mă căznesc, nu glumă, fac valuri cât cuprinde, iar dacă nu mă duc şi vin pe culoare, atunci precis fac exercitii de tip aqua-gym-contabilo-tonifiante. Al fine, îmi aduc aminte că eram oricum în întârziere, oftez a jale si mă pornesc, din nou, înspre birou. Cu vreo zece centimetri mai înaltă, cu umeri mai drepţi, cu pasul mai lung si mai ferm, cu senzatia că-s mai tânără si mult mai „hot” decât la venire.

În parcare,altă configurare: brotacul meu nici nu se mai vede! De jur împrejurul lui s-a adunat, bot în bot,o ditamai haita auto: încă un tir,  vreo două dube şi alte chestii cu roţi si felurite tracţiuni. Simt cum centimetrii mei proaspăt câştigaţi încep să dispară, cum umerii se-adună si paşii se scurtează. Discret, un abur cu aromă de pucioasă începe să iasă pe nara stângă. Semn rău. Pe măsura ce mă apropii încep să înregistrez detaliile: de după un camion, nişte doreli descarcă ceva materiale, aparent fără să bage de seamă precipitarea cucoanei către machineta încercuită din toate părţile. Unul dintre băieţi zice ceva, ceilalţi râd pe-nfundatelea, iar după cefele lor oarecum crispate realizez că, de fapt, ţine de regia momentului să nu mă vadă neam. Că da, pâna la urmă, există şi un fel de culoar de retragere, foarte sinuos şi alambicat, şi ia hai să vedem noi cum o dă de gard cucoana.

No, dacă-i pe bază de scenariu hai să participăm ! Zâmbesc serafic, mă aştern ca o boare la volan, dau cheie şi-i susur veninos brotacului: „dacă nu faci exact cum îţi spun te lipesc de toţi pereţii, de nu mai iesi din service trei luni” . Regret sincer că nu am in dotare nişte manuşi albe, de aţică, si-o pălărioara cu voaletă, ar cam trebui să fiu mai atentă la nişte butaforie dintr-asta de ocazie, dă bine şi ţine de firescul atmosferei…Mâna dreaptă se aşterne elegant pe spătarul din dreapta. Bineînteles cu degetul mic aratând graţios înspre tavan. Mâna stângă se încleştează pe volan, cu cotul uşor ridicat, ca la tangoul clasic. Expiratie profundă. Pornim.

Miracol! Nu stiu dacă datorită ştiinţei mele, sau abilităţii brotacului, sau ambiţului zgândărit al amăndurora… cert e ca facem, în marşarier,un parcurs in forma de Z, printre camionete si dubiţe şi tiruri cu uşi uitate deschise, fără să atingem, să zgâriem, sau să inoportunăm. Atât de exemplară e mobilizarea, încât totul se derulează dintr-o singură mişcare, o minunată si elegantă singură mişcare, de parcă ar fi fost o joaca de copii pentru noi. Iesind din încercuire opresc să cedez trecerea unuia cu prioritate, apuc să aud un „eeeee” admirativ, adică „noi suntem băieţi fairplay, respect cucoană!”, da’ nu cedez, sunt in continuare bărbată, fără să întorc capul îmi pun pe nas ochelarii de soare stil John Lennon, ii fixez temeinic cu un bobârnac si pornesc spre lumea larga. Precum Napoleon.

Un kilometru mai încolo dau sa intru în parcare si aud în spatele mele zvon de frâne abraşe, chiuit de claxon si ecouri de proteste verbale. Bineînţeles ca reacţionez spontan, delicat si feminin: băăi, eşti tâmpit? (…şi cu doamna mămica dumitale, care nu te-o învăţat că atunci când cineva semnalizeaza c-o ia la dreapta, chiar o ia la dreapta…)

Pentru că – nu-i asa? – eu întotdeauna semnalizez!

Oare chiar n-am semnalizat?

Oooops!

 

despre cum se convinge apartinatorul sa deschida poarta

Nu vrem sa deranjam. Treceam prin zona si ne-am nimerit in fata portii inchise. Suntem destul de obositi de cat amar de patrulare am prestat, intru binele si bunastarea generala, da’ asteptam rabdatori.

Poate ca ne este si putin sete… Da, ne e sete, foame si somnic, am si manca ceva bun daca ni s-ar oferi, dar, cum spuneam, nu vrem sa deranjam. Voi faceti-va treaba, pana la urma poate i se face cuiva mila de noi.

In fine, nu va deranjati, ca avem rabdare si multa comprehensiune.

 

azi: despre pozitia corecta in abordarea somnicului de amiaza

Mamica este, clar, stapana pe tehnica necesara

Bobita se straduie

este foarte constincios in exersari, manifesta aptitudini native, dar e foarte clar ca mai are muult de lucrat pana la postura perfecta.

 

la pânda

 

să ploaie. să plouă

Sâmbăta cu dimineată gri, foarte gri, nespus de gri, atât de gri încât bate puțin înspre galben.

Sunt fericită ca un cintezoi. Cintezoaie. În fine. Să fie sâmbătă dimineaţa şi să se pregătească de ploaie e pe undeva foarte aproape de perfecțiune! Sâmbăta o aştept doar de dminica, dar ploaia… ehee de când aştept ploaia ! I-am găsit o mie de scuze şi o altă mie de acuze, i-am compus descântece de dezlegare, blesteme de întârziere, i-am cântat (poate de aia nu…), incantat, recitat, implorat, pus în vedere şi dat ultimaturi. Ea: nimic! Da’ nimic, nimic, nimic!

Ei, şi-acuma se pregăteste să ploaie! Să plouă! În fine.  Corect e să-nceapă odată! Să miroase a praf si-a ierburi umezite, să cânte pămantul şi-asfaltul si-acoperişul, să susure burlanele, să plicicotească bălţile, să… Si uite-aşa s-o ţina măcar vreo trei zile! Iară eu să-mi iau toată haita pe lângă mine, să picotim lenevos si prelung savurând ploaia pe-ndelete, strop cu strop…

Nerăbdatoare, trepidândă, aştept ploaia când pe-afară, scrutând zările tot mai gri, când in casă, cu ochii lipiţi de geam. Ok, îs mai rău decat un copil, da’ m-am săturat să tot am răbdare.Şi, uite-asa prind primul picur in toată splendoarea lui! Atât de perfect se-nscrie in mijlocul unei dale, încât nici nu pare real, dar vine iute după el şi un al doilea şi-un al treilea şi-al o sutălea, şi incepe să miroase şi să se audă a ploaie! Pfoai câtă încântare! Să se întâmple toate fix cum mi le-am dorit: sâmbăta+dimineață+ploaie = LOVE!

Urmează pasul doi: haită, încolonarea! Mergem să puturoşim şi să savurăm ploaia!

– Haităă, haităăăăăă!

Apare Ciupi, de după casă, contrariată şi uşor iritată (precis am întrerupt-o dintr-o pândă de mâță sau vrabie).

– Unde ţi-i ficioru’, madam?

– Credeam că-i cu tine, la naiba, nici un pic de încredere nu poți să ai în oamenii ăştia! O zbugheşte nervoasă, printre tufe, in căutarea plodului rătăcit.Care plod apare in mare galop din celalăt colţ al grădinii, şocat de ce chestii ciudate cad din cer şi-i răcoresc blăniţa.

– Doamnelor (căci aşa e el, un tip foarte simandicos), aţi sesizat stropii aceştia reci care cad de sus in jos? Oare unde-o fi fixat duşul? Şi oare de ce nu e apa mai caldă?

Bismark se-aude lătrand oarecum jalnic. De-acuma plouă chiar temeinic, iar el, amâratul, e în post de pândă la trecători, tocmai la drum. Îl înhaţ sub o aripă pe ăl’ mic, mă-mpiedic de cateva ori de mume-sa, care ţine morţis să deschidă ea calea, şi-ajung într-un suflet la amărâtul semibiped,cu laţe ciuciulete, aşteptând supărat în dreptul unei portiţe închise. Îl înhaţ şi pe el sub cealaltă aripă si uite-aşa, ne prăvălim victorioşi in casă! Mirosim extravagant a câine ud, ne cam atârna limbile, dar ploua!

Alerg prin casă căutând … o cafea! Un ceai parfumat ar fi mai bun, da’ n-am răbdare să-l fac si nici nu prind pe nimeni să lansez o comandă fermă, aşa că o să mă multumesc cu o cafea. O carte, o caarte vreau, unde pot găsi repede-repede o carte perfectă pentru un moment dintr-ăsta, un roman englezesc, sau un Steinbeck, sau Contele de Monte Cristo ? Prea complicat, agăţ din baie Decat o Revistă, mi-au mai ramas acolo vreo două articole, îs lungi si cu caractere mici, o să citesc mai încet şi poate o să mă uit şi la televizor, cu sonorul dat încet…

Ok, sunt în pat, in cameră e o răcoare placuta, am tras pe mine un pled molcuţ, Ciupi s-a facut roată in jurul cozii si se pregăteşte să sforăie , ăl’ mic e în pătuţul lui si sforaie, Bismarckul s-a retras in vizuina personală, cafeaua aromeşte plăcut, revista mă asteaptă, e sămbătă, e dimineaţă…Nu, n-am să dau drumul deocamdată televizorului. Vreau să ascult ploaia. Ascult ploaia. Nu aud nimic. E linişte.

Dintr-un colţ de geam îmi zâmbeste malefic un petec de cer senin.

L.E. de joi către noapte:  Plouă.

 

teorii si bune practici

Despre cat de obraznici pot fi tinerii din ziua de astazi si despre cat de permanenta si completa trebuie sa fie educatia lor

 

lectie

Azi: „veghea pe balcon”.

1. Pozitia de veghe trebuie sa fie cat mai ferma si mai martiala: nasul cat se poate de carn, ochii cat mai exoftalmici, barbia sus, chieptul cat o caramida si coada arc.

2. Scrutarea incepe intotdeauna de la stanga la dreapta. Cu retur de la dreapta la stanga.

3. Se scaneaza orice vietate care misca.

4. Se amusina departarile.

5. Se latra in rafale. Daca vietatea care se misca este o pisica se si scuipa (bojocii). Daca este o salvare se urla. Daca e tulumba de pompieri se urla si sare pe loc cu insurubare in jurul cozii.

6. Daca intrusul este biped umanoid extern se alearga urland prin toata casa, pana cand unul dintre bipezii umanoizi din haita se duce sa vada ce se intampla.Se acorda acestuia o asistenta insistenta si aducatoare de siguranta.

Se urmareste ca printr-un numar corespunzator de repetari, aceste miscari simple sa se execute relaxat si intr-un ritm vioi. In executarea tuturor acestor procedee se va insista asupra pozitiei corecte, urmarindu-se localizarea miscarilor la nivelul tuturor membrelor si repartizarea corecta a greutatii corpului.Pe masura insusirii tehnicii se va trece la predarea unor procedee mai avansate (veghea la gardul dinspre vecini, veghea la gardul de la strada, alergatul pisicilor intruse, etc)

 

ramasite de vara

Inca mai am rosii. Grozav de gustoase si carnoase.

Suprema perversitate: sa le culeg din strat in ultimul moment si sa le mananc calde inca, cu un picut de soare palpitand in ele. Nici macar nu-mi mai fac salate, le prefer taiate in felii groase si presarate cu putina sare grunjoasa. Cu astfel de garnitura as putea manca orice.

Parul cel vrednic a fost vrednic si de data asta.

Zilnic ii dau tarcoale amusinand si pipaindu-i roadele. Inca nu le-a sosit vremea, dar nici mult nu mai au.

Dau tarcoale si merilor.

Mai fur cate-un mar…evident nu intru-totul copt, ma-nbat cu parfumul lui, il mestec indelung, savurand anticipat orgia de gust si arome ce va sa vina.

Marul autist, pe care-l banuiam gutui, ca nu daduse pana acuma nimic-nimic, s-a hotarat  in vara asta sa rodeasca: a facut doua mere. Pe unul l-a scapat pe jos, din neatentie, asa ca a mai ramas doar cu celalat. Da Doamne sa fie ionatan!

Din cand in cand mai gasesc cate-un castravete, crocant si mirosind naucitor  de proaspat (ce-i drept, tot mai rar)Chiar si fasoalea oloaga imi mai da cate ceva de cules

Si flori mai am

Si strasnici pândari

 

de-a paparazzo

No ghici cine se-arata pe la jardinierele mele?

Parca nu-i prea clar…

Sa fie chiar el ? Sa se fi intors din nou printre noi?

Urmeaza o lupta scurta, dar dura, pentru dreptul la imagine…

… cu fente si eschive de mare clasa

Pana la urma untiera facatoare de poze si vajnicul balaur din spatele ei ies biruitori si de data asta: se dovedeste si adevereste ca insusi Bâzz-Bâzz  (de-i mai zice si Macroglossum lu’ Stellatarum) a avut o treaba prin jardinierele cu petunii si verbine!

Mai sesizeaza cineva aerul afectat cu care pleaca? Oare s-o fi suparat?

No uite la el cum nu stie sa piarda!

Cautarea zilei: „cum facem din gradina mica un rai”

Mmmm, ce ziceti? Si fix pe-a mea o nimerit-o 😀