nebunie cu melci

Pe buza tapsanului din fata casei mele: exod de melci.

Nebunie cu melci

Par posedati. Atat in eul lor colectiv

Cat si in cele individuale ( 😀 )

O fi vreo olimpiada de-a lor…

 

raspuns la intrebarea „cum sa furi din supermarket?”

In parcare imi dau seama ca nu am moneda pentru cos. Asa ca ma apuc de rascolit geanta, buzunare, masina. In final gasesc sub un scaun, ratacit, un „leu-de-cinci” (ei cum se duse bietul Lulu !) Pescuiesc la fisa un cos si incep sesiunea de cumparaturi.

La raionul de fructe parchez pe-o laterala si ma indrept spre galantarul cu prune, singurele fructe romanesti. M-apuc sa pun in punga, da’ ma opresc rapid, ca mi se par cam „obosite” si parca nici tocmai coapte (are si patriotismul meu anumite limite). Mai pun intr-o punga niste nectarine (grecesti, tot in criza si ei, deci de-ai casei). Cantaresc (0.5 kg prune, 1.5 kg nectarine) dau sa le pun in cos, da’ nu gasesc cosul. Mai la vreo 2-3 metri mai incolo, doua fete se hlizesc citind mesaje de pe telefon rezemate de-un cos gol… nu, nu e cosul nostru, puteti sa-l luati (ce dragut, parca mi l-ar da de pomana!)…

Trec razant pe langa rafturile cu cafea (am, am luat 2 pungi saptamana trecuta)… in sfarsit!… de cand cautam filtre nr.4 pt. cafetiera …Ajung la raionul de detergenti, parchez cosul pe-o laterala si patrund in lumea fascinanta a balsamurilor de rufe. Mmmm … aroma de trandafir, de levantica, mosc alb, liliac, nufar de nu stiu care, ylang-ylang … o nebunie pana sa te hotarasti! Dupa indelungate cumpaniri (a-la-ba-la-por-to-ca-la) aleg unul si ma indrept catre cos.

La naiba, iara n-am cos! De data asta chiar ma enervez. Asta e chiar persecutie nedisimulata. Stiu precis und l-am lasat: langa hartia igienica la oferta (mai am, am luat saptamana trecuta un bax, trei straturi, galbena si cu norisori pufosi, cum ii place Balaurului Consort). De data asta cineva chiar se obrazniceste si daca-l prind n-o sa-i placa ce o sa i se intample! Chiar numai cosul meu pare atat de usor abordabil?  

Haladuiesc incapatanat printre console … nu, nu vorbesc inca singura, doar mai scap din cand in cand un fir discret de abur pe nara stanga … si iaca bafta: il gasesc la raionul de paine! El e, cosul meu, cu 0.5 kg de prune, 1,5 kg nectarine, 1 cutie de filtre nr.4 si … si cateva pungute cu cafea instant! „Infam cumparator puturos (oare de ce personajul in cauza nu putea fi decat de sex masculin?), a vazut cumparturile mele, i-au convenit, le-a insfacat, le mai adauga cateva articole si-o taie fericit, cu o substantiala economie de timp…daca-l prind il rup!” Arunc priviri razbelnice stanga-dreapta-fata-spate … nimic. Iau pungutele cu cafea cu un gest absolut ostentativ si le tuflesc pe-un raft … nimeni nu zice nici pâs. Insfac hotarat cosul si ma indepartez maiestuos. Moment de glorie absoluta!

Sesiunea de shoping continua in viteza, cu maximum de vigilenta si o lejera senzatie de sfarseala: e tarziu, e seara,  sunt rupta de oboseala, am mancat toata ziua 2 covrigi (cu tot cu gaura) si cinci cafele, nu mai am chef de nimeni si de nimic. Lucrurile incep sa lege, gasesc ce vreau, nimeni nu-mi mai greseste cu nimic, caruciorul e tot mai plin, nimeresc la o casa cu coada mai scurta, casiera e draguta si apriga in miscari … reusesc sa evit inghesuiala de la iesirea din magazin…iata-ma-s in parcare … umplu machineta cu pungi si pungute(cam asta e singurul moment in care regret ca nu mi-am luat si eu un suv dintr-ala maaaare…) Atata mi-a mai ramas: sa duc caruciorul la loc si sa-mi recuperez banutul pretios (da, banutul care imi lipseste mereu). Gata, l-am aliniat, a intrat cuminte la locul lui, trag de lant, bag dispozitivul si ma uit tâmp.

 Si cand zic tâmp nu zic un eufemism. Iara-s la faza la care as sapa o groapa maaare, cat mine de maaare, in care as intra cuminte si numa’ o mana as mai lasa-o afara … cu care sa trag peste mine pamantul. Din fanta manerului a iesit nu banutul meu cel cautat in geanta, buzunare si masina… Nu. A iesit un jeton galben, de plastic. Al cui o fi fost?

Adicatelea hotul sunt eu.

Acasa constatat ca prunele sunt absolut delicioase. Dar mult prea putine.

 

unde gresesc?

Castravetii mei sunt obezi. Toti castravetii mei sunt obezi. Nu supraponderali, nu rotofei. Obezi, pur si simplu. Toti.

In poza sunt doar  dintr-astia maruntei. Dar indiferent cat de mari i-am cules, tot obezi au fost.

Nu mai gasesc plicul de seminte, insa cu certitudine in poza aratau cu totul si cu totul altfel. Ma si vedeam indesand in borcane castraveti supli si bubosi .

Mai mult ca sigur ca ceva nu fac bine, dar nu-mi dau seama ce anume. Le-am dat ingrasaminte bio, nu hotdogi si alte alea, i-am indestulat cu apa, le-am pus araci, dupa aia le-am intins si sarme, i-am prasit si bibilit.

Dac-as sti cum sa le administrez niste aerobic,,,

 

mirare

Nu vreau sa-mi provoc soarta.

Iara.

Caci m-am miorlait ca vreau soare … si mi s-o aratat atata soare de mi-au fiert creierii-n cap.

Asa ca am inceput sa chem ploaia.

Si-a venit nebuna si despletita, nechezand a turbare si dand de pamant cu tot ce-i iesea in cale.

Acum sunt la faza in care ma mir si ma ţuţui: ele cum or scapat?

Cand ditai copacii au fost rasturnati cu roatele la deal, ele cum si-au pastrat pozitia initiala?

Nu, nu, nu … nu mai vreau, nu mai cer, nu mai miorlai nimica 😀

Cautarea zilei : „cum sa furi din supermarket”

 

bâzz-bâzz

Miercurind semet fara cuvinte.

Cautarea zilei: „cizme de fufe”

 

cald.umed.duminica de iulie

Recunosc ca vremea asta ma tampeste. Ma stoarce de vlaga si-mi imputineaza gandurile si mi le saraceste si pe alea care n-au luat-o la fuga..

Si daca ieri am mai facut cate ceva prin gradina (un tuns de iarba, un ferchezuit de jardiniere, mai legat niste rosii), azi vegetez somnolent in fata televizorului, in fata ferestrei, in fata calculatorului. Cu toate ca am baut rauri de cafele. Cu toate ca nu vreau sa zac pur si simplu.

Hai ca pun niste poze, macar sa am impresia ca am facut ceva 😀

P.S. Cautarea zilei „fete picioare strambe„

 

hârjoneală de seară

… cu soarele.

PS Cu dedicatie: ” pentru Zina”

Bineinteles… din ciclul  miercurind fara cuvinte .

 

beauty center

Si azi o sa fie cald. Ce spun eu „cald”? O sa fie topeala mare! Iar. Asa ca, miloasa cum sunt, si incurajata de efuziunile stilistice ale altor apartinatori de caini, m-am hotarat sa fac si eu ceva pentru bunastarea patrupezilor din dotare.

Si-am inceput cu Bisi:

 – Iar te iei de mine – mi-a zis ‘mnealui, desi nu-i facusem decat un dus mai extins si mai apasat. Ia-ti gandul de la tuns, frezat, iar cuvantu-l trimat uita-l, ca n-am chef sa tragi de mine in toate directiile!  Daca n-ai ce face ia blonda la scarmanat, ca stii ca nu-i place. Sa vezi ce-o sa ne mai radem .

Blonda s-a prins mult prea tarziu la ce pericole se expune. Si-a otelit privirea de chiler, da’ fara prea mare convingere … ii era prea cald si prea lene ca sa ma mai alerge prin toata casa.

In baie a fost … stoica. Stia din experienta ca nu ma voi sfii sa profit de avantajul gabaritului, asa ca a suportat cu demnitatea toata procedura. Doar doo semimuscaturi, injuraturi birjeresti de sfarsit de lume (astea nu se pun, ca sunt la pachet) si vointa, patimas exprimata, de a ucide in chinuri prosopul cu care am sters-o. Chiar nu pot sa inteleg de unde aversiunea asta a ei pentru baie. E clar ca lumina zilei ca nu voi mai avea vorbitor cu ea cel putin 24 de ore.

Bisi, ipocrit, a-cercat s-o-mbuneze:

 – Hai tu, ca esti dama bine si asa spalata, lasa ca-ti trec duhorile astea de sampoane, si nici nu te-ai ingrasat chiar asa de tare!

 – Boule, magarule, bisibucatarule, te urasc-te urasc, pe toti va urasc, imi pare rau ca acu’ doua zile , cand am scapat in mahala, m-am mai intors la voi!  Nu ma meritati, chiar si asa uda si nefericita! Plec in lume!

Si dusa a fost! In camera la maica-mea, de unde refuza orice forma de vorbitor.

Update

E-un  cald lipicios si naclait de-mi vine sa-mi iau campii.

Mai am un singur dor

 

flori

 

 

… miercurind fara cuvinte.

 

 

regele e gol!

Tinerii din ziua de azi nu mi se par esentialmente diferiti de cei cu care am impartasit candva adolescenta proprie. Ii vad la fel de rebeli, anxiosi, comozi, egoisti, visatori, generosi, idealisti, snobi, autentici, si fragili si inocenti in smecheria lor precum am fost si noi candva.  Da, sunt mai ostentativi,mai agresivi, mai fara perdea si fara pudoare, aparent mai cinici si mai sudati in materialul imediat, dar si mai bombardati cu tot felul de tentatii, semiinformatii, false surse, tehnici abracadabrante, gadgeturi si musthave-uri de tot felul, de care noi, stand pe la cozi la paine si lapte, am fost feriti.

Profesorii sunt si ei compatrioti ai nostri, reprezentanti gloriosi ai societatii romanesti contemporane. Mai degraba sindicalisti decat dascali prin vocatie (ce vocatie cucoana, cand salarul este de doi bani?), copiind cu maturitate si spirit de raspundere pe la examenele de titularizare, mimand activitatea si bifand proceduri, depasiti de vremuri si nemaintelegand nimic din toata tevatura asta inovativa, se plang. De tot si toate. De elevi, de guvern, de parinti, de lipsa banilor, de dotari, de directori, de programa, de ea lume si viata.Nu toti. Dar cei care fac intr-adevar ceva sunt tot mai depasiti numeric.

Parintii (adica noi) suntem stupefiati de ce ni se intampla.Noua si copilasilor nostri. Noi le-am dat tot. Bani, toale, fast-food, excursii, calculatoare, net, celulare, i-poade, le-am zis sa salute si sa vorbeasca frumos, i-am trimis la scoala, le-am platit chiar si meditatii … si ei uite cum ne multumesc! Sa fi avut noi conditiile astea, pai jar am fi mancat si de pe luna ne uitam acuma!

Guvernul, pardon guvernele, au facut tot ce le-a stat in puteri ca sa organizeze cat mai temeinic haosul din invatamant. Indiferent ca au stat de-a stanga, de-a dreapta sau in centrul hartii politice, pline de elan revolutionaro-patriotic, cu toatele au actionat hotarat si concertat in sensul deconcertarii invatamantului romanesc! Daca n-au avut bani ca sa aloce, au alocat reforme, contrareforme, neoreforme si postreforme. Bolognese. Si foarte europene.

Si uite cum ajungem la domnul ministru. Domnul Funeriu nu starneste simpatii latente in mine. Figura domniei sale reuseste sa ma irite de cele mai multe ori cand mi se arata pe ecranele cu stiri gri, iar zambetul acela mic care-i insoteste spusele aduce mai degraba a grimasa ironica decat a veselie in stare sa-mi induca o stare de optimism. Pana in aceasta zi nu m-a impresionat cu nici o idee. Viziunea sa de conducator mi s-a parut destul de saracuta in continut, mai degraba stearsa si pacatuind prin rigiditate. Acuma, cinstind vorbind, nici nu i-am urmarit iesirile la rampa cu sufletul la gura.

Azi insa, am avut o mare revelatie. Nu stiu cu ce rol va ramane in istorie domnul Funeriu, nu cred ca sunt foarte mandra de metodele lui, relativ politienesti, de supraveghere a examenelor, examinatilor si examinatorilor, dar am senzatia ca au functionat! Onor ministrul nostru si-a asumat replica copilului inocent din povestea cu hainele imparatului, si-a strigat atat de tare, incat pana la urma l-a auzit (sau ar fi trebuit sa-l auda) toata lumea: da, imparatul e in curul gol, si scroafa-i moarta la prune, iar copiii nostri sunt inculti, ignoranti si iritati de faptul ca nu au fost lasati sa copieze!

Spre cine sa aratam cu degetul? Spre copii, spre profesori, spre parinti, sau guvern? Are vreun rost? Rezolvam ceva? Eu sper ca asta e momentul cel mai de jos, minimul absolut din groapa lui Gauss, locul de unde vom incepe a creste. Valori, idei, actiuni, oameni.

Cam are iz de lozinca. Dar procentul de promovabilitate e de sub 50%.