Una din virtutile pe care, vrei sa nu, gradina te obliga s-o exersezi este rabdarea.
Acu’ patru ani am implântat in pamant niste bete de care atarnau etichete cu nume de pomi: mar, par, visin,cires, piersic… si cu candoarea neinitiatului nerabdator am intrebat:
– In cata vreme o sa faca fructe?
– Doi-trei ani…
Pe naiba doi ani! Dupa doi ani erau niste bete putin mai lungi, cu oarisce ramificatii. Dupa trei au inceput, intr-adevar sa rodeasca: ciresul a facut vreo doua cirese, visinul vreo trei visine … Performantul absolut a fost prunul: 18 bucati de prune brumarii, pantecoase, aromate si gustoase! Piersicul a scos o chestie miica si ingrozitor de acru-amara, invocand casa vecinilor, crescuta intre timp intre el si soare. Parul a facut si el o …para, hai s-o numim para, careia i-am dat tarcoale cam toata vara. Candva, in august, incercand eu sa le-o arat unor musafiri, a picat -pur si simplu- fara s-o ating, fara sa-i zic ceva de sanatate…
– Macar umbra de-ar face, sa stau si eu la umbra unui pom din gradina mea – mi-am zis cu regret. Dar ce umbra poti astepta de la niste bete ceva mai rasarite?
In primavara asta am observat mai intai pete mici de umbra. Nici nu stiu cum sa descriu emotia care m-a invaluit, tandru, cand am realizat ca pomii mei au in inceput sa faca umbra! Am ridicat ochii si-am vazut ca-si schimbasera atitudinea si profilul, nu mai puteau fi numiti „bete”…aratau chiar a pomi! Apoi au inceput sa fabrice roade!
Mai intai ciresul. Poze nu pun, ca prea m-a traumatizat povestea, mama lor de grauri! Prunul s-a umplut de prune, si-am tinut-o tot intr-un extaz inventariindu-le, pana-ntr-o buna zi cand am constatat ca, din cauze necunoscute, le-a avortat pe-aproape toate, pastrand doar una, spre aducere aminte.
Dupa care am descoperit, pe rand, ca aproape toti pomii mei au inceput sa fabrice poame. Mai putin unul, care nici macar nu mai stim cum ii zice sau ce-ar trebui sa faca (il banuim gutui, dar fara sa ne incrancenam prea tare pe aceasta versiune). Marinimosi, i-am mai acordat o perioada de gratie de doi ani.
Ce-am pozat plina de mandrie parentala (ca nu mi-e clar daca le-am fost mama sau tata cand am participat la plantarea lor) reprezinta cam toata productia de fructe a cestui an (perele fac exceptie, la ultima strigare au raspuns 16 bucati). Important, exceptional de important, este ca betele noastre devin pomi fructiferi adevarati, care o sa stie sa faca fructe adevarate! 
.
.
.
.
.
.
.
Mai ramane sa-nvatam si noi sa-i ingrijim.
L.E. Ca sa stie toata natiunea cu cine are de-a face: piersicul este de fapt cais. Care face caise. Maaari (eu chiar n-am mai mancat caise atat de mari). Dulci si foarte parfumate. Visez la ziua in care voi face gem de caise, dulceata de caise, compot de caise si rachiu. De caise.
Balaura si gradina sa mai mult sau mai putin fermecata 
cristina
12 august 2011 at 11:41
yummi, papa bun.
si ai mei fac niste poame, dar ii tin pentru umbra mai mult, ca altfel le faceam felul la cat de bolnaviciosi sunt.
Mihaela
12 august 2011 at 13:59
Am si eu un prun cam batranel in gradina si ani la rand n-a facut nicio pruna; nu mai stiu daca flori facea. Si mai crescuse si stramb si urat, asa ca intr-un an am decis sa-l taiem . Am ajuns inca si pana la umblatul cu toporul in jurul lui si plamuri despre modul de actiune. Dar nu stiu cum s-a facut, nu l-am taiat , a venit iarna, frig, l-am pasuit cu inca o primavara.
Asta se intampla in urma cu vreo…sa fie 3-4 ani.
Dar din anul ala, de cand cu amenintarile, face prunul nostru prune, dar unele mari si frumoase, ca sa ne arate ca de fapt nu era pentru taiat.
Acum cand un pom fructifer e lenes si nu rodeste, aplicam metoda cu bagatul in sperieti.
omuldelamunteo
12 august 2011 at 14:22
@Mihaela- uneori, şi la băieţi ţine cu băgatul în sperieţi. Roadele se văd pe la 35 de ani…
Omuldelamunte
12 august 2011 at 14:24
Nu ştiu cine mi-a schimbat nick-ul. Eu n-am un zero în coadă…
Ursu Florin
12 august 2011 at 16:28
Ce roade frumoase. Si eu am pus anul trecut in primavara niste pomi si astept si eu sa mananc ceva de la ei. Poate anul vitor sau peste doi ani.
balaurdegradina
12 august 2011 at 17:24
Cristina, poate ca se inzdravenesc. Incearca si tu metoda Mihaelei 😀
balaurdegradina
12 august 2011 at 17:26
Mihaela, am retinut ideea, mi se pare extrem de sanatoasa 😀
balaurdegradina
12 august 2011 at 17:27
Itane, si zici ca dupa 35 nu mai e nevoie de aratat securea?
balaurdegradina
12 august 2011 at 17:29
Da, Ursule, cum spuneam, trebuie sa invatam sa avem rabdare. Gradina are ritmurile ei.
DANI
12 august 2011 at 17:58
Super recolta. La mine sint in faza de bete cu frunze, mai putin visinul, care a avut citeva fructe dar, s-au scuturat singure.
mona
12 august 2011 at 18:24
Asta ultimul nu e smochin?Cam seamana si la frunze.Am patit si noi cu un cires asa;in sensul ca la 4 ani de la plantare nu rodise nimic.Cind a luat tata hotarirea sa-l taie a inflorit de mai mare minunea!Si a rodit!De atunci au trecut mai bine de 20 de ani!Ciresul e un copac mindru si falnic!Face an de an cirese!Problema e cu graurii si cu ciorile care incep sa dea iama in ele de cind incep sa se inroseasca!
Omuldelamunte
12 august 2011 at 18:53
@Laura- după 35, încet-încet, încep să amăgească raţele care nu mai au cine ştie ce roade…
balaurdegradina
12 august 2011 at 20:20
Dani, inseamna ca nu mai e mult! Rabdare si incredere! Stiu ei ce au de facut…
balaurdegradina
12 august 2011 at 20:24
Mona, ba e fix smochin. Pe care aproape-l declarasem decedat la un moment dat. Bine ca mi-ai adus aminte: ma duc sa recoltez prima smochina!
balaurdegradina
12 august 2011 at 20:26
Itane, ar trebui sa dai sfoara-n tara … intotdeauna am avut convingerea secreta ca ratele stiu mult mai multe decat lasa sa se creada 😀
silavaracald
13 august 2011 at 8:31
Eu am un păr care-i stă în gât lui bărbatu-meu… Scuze, cred că sună un pic cam aiurea, dar nu e vorba de chestia aia la care se pot gândi unii. 😀
Oricum, părul ăsta e mereu amenințat cu securea, că-i cam încurcă socotelile jupânului. Și, parcă pentru a-i face în ciudă, an de an face mai multe pere, de-alea tomnatice, zemoase și dulci de-ți lingi degetele, așa că nicio șansă să-l poată tăia în curând, că ar fi caz de divorț! 😀
balaurdegradina
13 august 2011 at 16:22
SLVC, am tot mai mult senzatia ca ne impieducam si blocam in cercetari stiintifice redundante … cand metodele astea empirice, gen „aratat din cand in in cand securea” , au rezultate atat de trainice si nepoluante 😀
Lecteriţa
14 august 2011 at 8:54
tu reusesti sa-i faci pe horticultori si pe pomicultori sa roseasca, sau sa se inverzeasca de invidie =))
belgianca
14 august 2011 at 10:08
cu perele ale: daca mai pica intempestiv, ia-le si pune-le in casa undeva la o temperatura mai scazuta (beci, de preferat) si constanta. s-ar putea sa ai o surpriza placuta in cateva zile… 😉
tin minte ca au luat si socrii mei un „piersic epilat” special pentru mine si, tot asa, ne gandeam ca in 3-4 ani o sa avem ocazia sa vedem ce ii poate pielea. surpriza a venit fix in primul an cand s-a dovedit ca e un piersic normal si a facut muuuulte fructe mari si atat de gustoase ca erau mancate direct din copac, in orice moment al zilei. :))
balaurdegradina
14 august 2011 at 10:34
lectero, m-ai cocotat lejer in inaltu’ feleacului, cu-asa o lauda! protestez formal, da’ nu prea tare, ca prea ma simt bine 😀
balaurdegradina
14 august 2011 at 10:35
belgy, tocmai una dintre ele a comis-o! asa ca m-am apucat s-o gust. nasol moment! promit sa am rabdare si sa aplic metoda ta 😀
irenadaiana
16 august 2011 at 23:52
eu care abia i-am pus asta-toamna , mai am de asteptat ceva. dar caisul care-i veteran (si care s-a dovedit a fi zarzar ca are samburii amari) a facut anul asta 7 caise si multa umbra. tot e bine. 🙂 ciresul , cam de aceeasi varsta n-a produs nimic ( e drept ca l-am si tot mutat „din fund” „in fata” -e vorba de gradina dar rezultatul e cam acelasi daca ma-ntelegi ) 🙂 🙂 🙂