RSS

21. semne

19 Dec

Până în 21 decembrie trebuie depuse toate declaratiile fiscale.

Până în 21 decembrie trebuie plătite toate impozitele.

Fix în 21 decembrie zic unii că se termină cu lumea asta. (De aici incolo versiunile se bifurcă: unii zic că cu asta basta, alții zic că  distracția de-bia acuma-ncepe, punem de-o altă dimensiune, mai spirituală, mai roză, mai suplă si cu picățele, fie-le gura d’aurită.) In sensul acesta, cică n-o să mai avem lumină pe cer trei zile (da’ lună o sa ne dea noaptea, oare?), gata cu curentul electric, gata cu televizorul, cu netul, feizbucul si cu tot ce e de plastic. Uite-asa vom afla cum trăiau stramosii nostri, dacii si romanii!

Acumaa… de ce să vă mint? … eu parcă simt ceva-ceva, asa, niste previuuri:

– am avut parte de niste scurte pene de curent, doar cât sa se stinga calculatorul si să se ducă hia tot ce-am lucrat o bucată rotundă de vreme,

– netu’ mi l-or taiat la un moment dat fără de vreun preaviz, fix asa ca la apocalipsă, că li s-o părut lor că n-as fi plătit o factură, desi o plătisem

– am pierdut două telecomenzi.

De fapt sunt tot mai convinsă că vine sfârsitul lumii. La viața mea am pierdut foarte multe lucruri, am pierdut oamenii dragi, prietenii, bani, ocazii, trenuri si alte cele.

Da’ telecomenzi niciodată.

Două!

Sursa foto: jurnalul.ro

Sursa foto: jurnalul.ro

 

 

 

 
27 comentarii

Scris de pe 19 Decembrie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

27 de răspunsuri la „21. semne

  1. Simona

    19 Decembrie 2012 at 23:54

    Si uite cum se nasc legendele sfarsitului lumii :))

     
  2. Gabriela

    20 Decembrie 2012 at 8:36

    Ce bine ca eu am fost in perioada asta pe alta planeta si n-am citit/vazut NIMIC despre sfarsitul lumii! Aflu de la tine ca sunt chiar mai multe versiuni 🙂

    De sfarsitul lumii se pare ca au auzit scumpii tai si ti-au furat si ros telecomenzile!

     
  3. vasile dumitru

    20 Decembrie 2012 at 9:25

    :))
    Buna dimineata!
    Tulai doamne ca m-am panicat! Toate trei telecomenzile is la locul lor! Uf, am scapat, la mine nu vine!
    Amu sa vedem cum s-o imparti sfarsitul asta „pe cap de locuitor”! 🙂
    Eu am emotii mari acolo, la tine! Pe bune! Ultima apocalipsa ne-a lasat fara dragalasii de tyranozauri si alti ingerasi, daca apocalipsa ASTA e, de fapt, balauriada???

     
  4. anda

    20 Decembrie 2012 at 9:27

    Wai,wai,wai…mi-e frica,mi-e frica….deja mi-e atat de frica…deja in marea Neagra au cazut 2 aeronave, poate pana deseara mai cade una:…fucsia mea a avortat 4 boboci :…Carolina me’ a mancat aseara tot si nu i-a mai inghetat mancarea in blid…mi-e frica..mai bine era daca nu trageai semnale de alarma .wai,wai,wai,…ce mi-e friiiiicaaaaa..Pamantu-i inghetat,nu pot sa sap o groapa sa ne-ascundem,…..in pivnita langa damigene,o fi bineee…wai,wai,

     
  5. Cristina Demetrescu

    20 Decembrie 2012 at 9:58

    La noi a fost roasa o bucata de biblioteca si steckerul unui televizor adus de un vecin la reparat. Telecomenzi inca nu. O veni sau n-o veni in conditiile astea?

     
  6. cristina

    20 Decembrie 2012 at 10:44

    vine, sau nu vine? dati-mi un raspuns!
    chit ca vine, chit ca nu, eu am o reclamatie: din mosi stramosi eu stiam ca atunci cand ninge, sunt cel putin zero grade, daca nu unu-doua. atunci cum e posibil ca acum sa ninga, sa bata vantul si sa fie minus sase???? eu asa nu ma mai joc!

     
  7. greenzonelife

    20 Decembrie 2012 at 11:50

    Hehe, noi am pierdut husa de la un telefon, prin casa, si n-o gasim de vreo saptamana, telecomenzile sunt toate 3 la locul lor, desi si alea mai dispar seara dar apar cand nu te astepti si calcam pe ele.

     
  8. balaurdegradina

    20 Decembrie 2012 at 14:50

    Simona, uite-asa ne paste sansa de a deveni inaintemergatori 😀 Peste mii de ani vor astepta unii regasirea telecomenzii initiale…

     
  9. balaurdegradina

    20 Decembrie 2012 at 14:58

    Gabriela, de neimaginat situatia ta! Cum sa nu auzi nimica despre? Toata lumea buna stie precis ca vine, doar asupra detaliilor sunt unele nelamuriri. Astia mici au fost interogati foarte dur, dar s-au tinut tari: n-au pus botul, n-au pus gheara, batman-batman, apocalipsa e de vina!

     
  10. balaurdegradina

    20 Decembrie 2012 at 15:04

    VasileD, multumesc pentru sprijinul emotional, da’ nu e cazul sa-ti faci probleme pentru noi. Tyranozaurii se cam ingrasasera, se dedulcisera la trai bun, nici nu mai mergeau la sala… Noi, astia de gradina, mai mignoni dar mai activi, suntem mai bine adaptati vremilor 😀

     
  11. balaurdegradina

    20 Decembrie 2012 at 15:08

    Anda, in pivnită e frig, mai bine adă damigenele sus!

     
  12. balaurdegradina

    20 Decembrie 2012 at 15:13

    Cristina Demetrescu, in cazul vostru cred ca nu. S-ar putea ca rosul bibliotecii sa fie cu scop de imbunatatire a designului, iar stecherul in scop de depanare. Cel mai credibil semn ar fi ala cu telecomenzile. Asa ca griji de ele!

     
  13. balaurdegradina

    20 Decembrie 2012 at 15:18

    cristina, incep si eu sa am dubii… telecomanda de la poarta a fost recuperata (o pitise brotacul furibund sub un scaun), asa ca am reluat, cu forte proaspete, interogarea lu’ bobita myorithicus von beijing. se tine tare deocamdata, dar vom continua, dârji, pana pe seara. in functie de ce vom afla va vom tine la curent.

     
  14. balaurdegradina

    20 Decembrie 2012 at 15:25

    greena, telecomanda de upc s-a neantizat la modul cel mai enigmatic. in casa la noi s-a declansat o adevarata obsesie colectiva, pana la urma toti am recunoscut ca am ajuns s-o cautam si-n frigider, si-n buzunarele hainelor, la gunoi, in genti, in sertarele de lenjerie, etc. daca ar fi ros-o vreunul din caini s-ar fi gasit urme: butoane, bucati de plastic, etc. mai exista versiunea s-o fi tarat al’ mic undeva in curte, dar e destul de putin probabil, e prea mare si incomoda pentru boticul lui.
    am cumparat deja alta, da’ nu ne lasam, tot o mai cautam, tot mai speram in dezlegarea misterului 😀

     
  15. Irina

    20 Decembrie 2012 at 17:36

    Deci , Balaure fii atent aicisha la mine: io atat m-am pregatit pentru sfarshitul/inceputul acesta( mi-am luat lumanari, mi-am luat biscuiti, am pastrat vinul la tata in pivnitza, am afumat carnatzi, am sapat fantana) deci atat m-am pregatit,ca, daca nu vine( sfarsitul ! bineinteles) eu o sa fac asa o depresie ca nu ma mai scoate toata facultatea de medicina din Cluj.
    Si asta pentru ca mi-am pus atatea sperante in sfarshitul/inceputul acesta! Am zis ca oa sa fim mai buni, mai frumosi, mai tineri mai… mai… Nu ca asi vrea sa dau timpul inapoi, da tare mi-ar placea sa stiu ca mai am inainte de vreo 3 sau 4 ori cat am in spate.
    Sau( asa dupe cum ma stii tu pe mine) crezi ca am luat-o deja pe ulei?
    Oricum se zice ca la batanetze dai in mintea copiilor.
    Te pupic si sa ai un an nou mai bun ca cel vechi de 1 milion de ori!!
    Irina

     
  16. balaurdegradina

    20 Decembrie 2012 at 23:41

    Irina, nu merita sa pui de-o depresie numa’ pemtru ca nu se termina lumea! Mai bine bea vinu’, papa carnatzu’, si spala-te cu apa din fantana, pana te simti nou-nouta 😀 Hai, fatăh, că suntem mult prea tinere ca să ne astepte inainte numa de 3 sau 4 ori cat am dat in spate!
    Te contrapupic si tot asa un an iti doresc si eu!

     
  17. irenadaiana

    21 Decembrie 2012 at 15:16

    hait! dis da morning , pe cand ma scoase moftangiul cu ochi albastri la pisulic in gradina (asta pe la 5 fiind) zarii asa o geana de lumina rosietica intr-o parte de cer – zic , sa vezi ca tot vine ca s-a mutat deja rasaritu’ la apus. Cand colo nu erau decat luminile orasului. Soarele a iesit la locul lui ( adica de loc ca azi a fost nor) , avusei mai multe daune ca de obicei ca fiecare voia sa-l apuce Apocalipsa cu masina reparata sau macar bagata-n service si uite-asa trecu si ziua asta. Parca-mi pare nitel rau ca nu s-a intamplat nimic notabil da’ cred ca mai e timp pana la miezu’ noptii , nu? Poate pierd si eu macar o telecomanda. 🙂

     
  18. silavaracald

    24 Decembrie 2012 at 19:49

    Gata cu munca, fiindcă-i ajunul!
    E toată lumea la domițil? Și ăla micu? Să-l dezlipească cineva de gard și să-l aducă, vă rog, deoarece am venit să vă facem o cântare.
    Mulțam fain de colaborare.
    Deci:

     
  19. adelinailiescu

    24 Decembrie 2012 at 23:10

    Of, ca daca venea Apocalipsa scapam de facut sarmale! asta e, n-am avut noroc asa ca azi a fost pe baza de impaturit varza! Mie cand imi dispare ceva din casa imediat dau vina pe raposata Mamare, paranormala care mai da pe-acasa si-mi incurca lucrurile.Nu cumva ai si tu vreo strabunica de-aia care nu suporta tehnologia?
    Craciun fericit si sarbatori pline de lumina!

     
  20. Gradina Mariei

    24 Decembrie 2012 at 23:42

    Fie ca aroma de brad, colindele, cozonacul cald si mirosul de iarna sa va umple inimile de bucurie si sufletele de liniste. Craciun Fericit!
    La Multi Ani!

     
  21. Maria

    25 Decembrie 2012 at 5:44

    Draga Laura, iti doresc Craciun cu bucurie si iubire, frumos si bogat! La multi ani!

     
  22. Cristina Demetrescu

    26 Decembrie 2012 at 12:10

    Craciun cu sanatate, iubire si liniste! Pupaturi latratorilor care nu ma indoiesc ca au colindat toti trecatorii.

     
  23. Mirela

    26 Decembrie 2012 at 12:40

    Am vrut sa-ti spun mai demult : eu am gasit telecomanda intre salteaua si bratul canapelei , cazuse acolo si tarziu mi-am dat seama …:)

     
  24. balaurdegradina

    26 Decembrie 2012 at 14:59

    Daiana, asta fu! Cu sau fara telecomanda, se pare ca apocalipsa s-o reportat pentru 2112.
    Sper sa nu fim prea cazuti pana atuncea, sa tinem minte sa le povestim stra-stra-…-nepotilor ca si la 2012 au fost ele niste semne (vezi telecomanda), da’ …

     
  25. balaurdegradina

    26 Decembrie 2012 at 15:03

    SLVC, sar’na de asa cantare, cam tarziu, da’ pana la urma am reusit sa ne mobilizam!

     
  26. balaurdegradina

    26 Decembrie 2012 at 15:09

    Dragelor, cu spasita intarziere va multumesc pentru urari! Si-au facut efectul: am avut parte de un Craciun bland si frumos, asa cum mi l-am dorit!
    Sper sa fi fost si-al vostru asemeni!

     
  27. balaurdegradina

    26 Decembrie 2012 at 15:10

    Mirela, eu numa’ nu mi-am intors pe dos canapeaua, da’ fara nici folos 😀

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: